Week-end la Negoiu

Cand am plecat pe cont propriu in business mi-am propus sa nu fac rabat de la week-end, viata personala si prieteni. In ultima vreme, noptile cu prea putin somn m-au facut sa cam incalc acest principiu. Asa ca, mai rar decat alte dati...imi place sa evadez!

Sambata asta muntele a fost locul de evadare. Asa ca, profitand de ziua unui prieteni am luat calea cabanei Negoiu. Am plecat cu intarziere sambata dimineata (recunosc ca am mai avut de trimis un mail :) ) dupa ce cu o noapte inainte mi-am etalat non-talentul la karaoke (ptr prima oara in viata) in MojoClub (care este foare tare) la o seara exclusiv feminina!

Ne-a asteptat un drum luuuung...ca deh, asa e cand esti in gasca si se fac multe opriri. Am avut parte insa de o vreme superba si de niste peisaje absolut fantastice. Recomand oricand Valea Oltului toamna...neaparat cu un aparat de fotogafiat la indemana! Iubesc toamna la munte!

Am ajuns la Porumbacu in jurul orei 3, la 4 si un pic intram in traseu. Desi ma asteptam la ceva mai greu, urcarea a fost ok, desi in primul sfert de ora am crezut ca mor datorita anchilozarii accentuate, datorate statului la calculator multe ore in sir.

Nu a fost un week-end atat de antrenant si haios cum ma asteptam, am ras -insa nu atat de exploziv cum mi-as fi dorit si cum imi era dor...poate oboseala si stresul din timpul saptamanilor trecute mi-au atenuat placerea si capacitatea de a rade in hohote. A fost insa ceea ce trebuia sa fie: aer, munte, energie, prieteni si mai ales...lipsa de semnal.

Cu atata satisfactie am inchis telefonul odata ajunsa la cabana!!!

A fost un week-end in care am savurat crestele Fagarasului la apus intr-un tablou spectaculos de zapada si rosu de amurg. Multumita lui Dorin am si niste poze minunate de pus aici. Pentru ca da, atunci cand las eu aparatul acasa dau peste cele mai misto peisaje.

Mai presus de senzatia de sfarseala pe care o simteam pe traseu...a fost satisfactia resimtita atunci cand imi simteam fiecare incheietura cum se dezmorteste, fiecare muschi cum lucreaza...dupa jumatate de ora parca zburam. Plus ca o conversatie savuroasa te face sa uiti de oboseala.

Si dupa aerul rece din traseu, dupa minunatele imagini pe care le simti si in sange la iesirea din padure, ce poate fi mai placut decat senzatia ca esti usor ca un fulg atunci cand lasi rucsacul din spate, ce poate fi mai bun decat gustul dulce al ceaiului cald, tinut in palme ca sa iti dezgheti mainile, mirosul de lemn ars in soba si senzatia de caldura toropitoare emanata de aceasta!

Noroc cu Dorin care a facut cald si bine in camera...a fost exact pe gustul meu de om friguros!

Am avut chitara, am avut voie buna, am avut discutii interesante, am avut senzatia de bine si de confort pe care o ai cand te simti intre prieteni! A fost exact ceea ce trebuia...versuri, acorduri, rasete...Mai multe nu pot sa le descriu aici in cuvinte...

La intoarcere ne-am bucurat de un delicios ciolan cu fasole la un popas la intrarea pe Valea Oltului! Genial! Mai departe las cateva poze, primite prin amabilitatea lui Dorin caruia ii multumesc! :)







Si mai spun o data: La Multi Ani Gabi! Sa fii fericit si sa te bucuri de o familie implinita si de cat mai multe vise realizate, alaturi de sotie, fiica si prieteni!