joi, 26 iunie 2008

Pro-Life!? Who's Life???

Initial am zis ca nu comentez desi am fost extrem de indignata de reactia si decizia medicilor in cazul fetitei din Neamt. Tampenie? Ipocrizie? Oare au gandit acei doctori???

Pro-viata!? Pro-viata cui? A fetitei, a copilului?

In memoriam Carlin...postez urmatorul video...un zambet, amar ce-i drept. Mi se pare foarte corect si adevarat ceea ce zice! Mai ales la inceput!

miercuri, 25 iunie 2008

Fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in jurul tau!

A spus foarte frumos si intelept Ghandi.

Citeam ieri un blog pe care o domnisoara din afara Bucurestiului care se plangea de Bucuresti (ca sunt cocalari, manelisti, nesimtiti etc etc) si am simtit ca mi se urca iar sangele in cap! De ce, oameni buni, veniti in Bucuresti???? Aaaa...pentru bani, faima, oportunitati etc??? Atunci nu va mai plangeti. Specimene umane mai putin tolerabile sunt peste tot! Pe de alta parte si oameni minunati sunt peste tot!

"Rasfoind" astazi blogurile, am dat peste un articol care m-a uns pe suflet! Cele 5 pacate sunt perfect in asentimentul meu! Poate ar trebui sa le facem un fel de Cod al Romaniei! Cititi-le si invatati si pe altii!

marți, 24 iunie 2008

Vara asta sta sub semnul www. – Primul pas E-Academy

Este clar ca domeniul on-line este cel mai dinamic. Este clar ca atrage din ce in ce mai multa lume. Este un subiect “fierbinte”! Dar mai fierbinte e primul training dezvoltat de E-Academy. De ce?

1. pentru ca e "proaspat" scos din cuptor.
2. pentru ca trateaza subiecte “hot”: e-marketing si comert electrnic.
3. pentru ca se desfasoara in iulie (4 - 13).
4. pentru ca e pe litoral (bulgaresc, ce e drept!)
5. pentru ca are traineri specialisti: Claudiu Gamulescu si Plamen Russev
6. pentru ca are un afis genial!



Uite ca romanii si bulgarii chiar pot colabora si dezvolta lucruri interesante si in beneficiul ambelor parti. Exemplu este E-Academy!

E-Academy este un parteneriat privat deschis, orientat academic, cu scopul principal de a forma profesionisti in domeniul marketingului si comertului online, pe baze de acumulare graduala de cunostinte. Mai mult, E-Academia este primul demers intreprins de doua companii de renume din Romania si Bulgaria, in sfera Internetului Est-European.

Dupa cum povesteste Claudiu mai detaliat, E-Academy isi propune ca activitate in perioada urmatoare urmatoarele directii :
1. Centrul de Pregatire Profesionala, care va furniza cursuri si traininguri
2. Academia de Internet, cursuri de 2-3 ani cu specializare in IT&C/Internet, cu diplome recunoscute in Europa
3. Centrul de Cercetare si Dezvoltare in Internet pentru CEE

Pe fondul cresterii utilizarii mediului online atat la nivel recreational cat si la nivel de afaceri, se resimte nevoia unor servicii si oameni specializati in acest domeniu – adevarati profesionisti care sa comunice si sa vanda eficient clientilor
Primul pas a fost facut, Centrul de Pregatire Profesionala demareaza in primele doua weekend-uri din iulie cu doua traininguri de E-Marketing (4-6 iulie) si E-Commerce (11-13 iulie). Sub titulatura “Think Web, Feel Summer”, cele doua module isi propun sa defineasca notiunile de baza comune celor doua tari in aceste sectoare digitale. Locatia de desfasurare este Varna, Grand Hotel, unde pe malul marii si in jurul celei mai frumoase piscine din Bulgaria vor fi dezbatute aspecte legate de incidenta Internetului in afacerile anului 2008 in Europa de Est, in cadrul unei atmosfere dedicata business networking-ului.

E-Academy este o initiativa a Netbridge (Romania) impreuna cu Design.bg si AII Data (Bulgaria). Scopul E-Academy este de a oferi un cadru teoretic si practic mai bun pentru cei care vor profesa in Internet in urmatorii ani. Adresabilitatea este zonala, pornind in 2008 cu Romania si Bulgaria, urmand ca in 2009 sistemul sa functioneze pentru mai multe tari din Europa de Est, vizate fiind in principal tarile din zona Adriatica. Netbridge face astfel primul pas in directia sustinerii cresterii durabile in industria Internet in zona Balcanilor.

E-Academia se adreseaza atat clientilor business si marilor companii din domeniul IT sau agentii de comunicare si marketing online - pentru care vor fi organizate, incepand din aceasta vara, sesiuni de training pe teme de interes precum: e-marketing, negociere online, creativitate si planificare media in mediul electronic.

Netbridge este cea mai mare companie romaneasca ce opereaza in domeniul solutiilor online, publicitatii pe Internet, media online si servicii pe Internet. Clientii sai sunt peste 3 milioane de utilizatori din Romania. Din 2005 compania este implicate activ in dezvoltarea de actiuni in afara tarii.

Design.bg a fost infiintata in 1999 de o echipa de profesionisti bulgari de top din domeniul e-marketingului; s-a bucurat de o recunoastere rapida ca fiind una dintre primele companii creative de newmedia si IT lucrand pentru 4 guverne, sute de companii comerciale si zeci de organizatii non-guvernamentale. A implementat proiecte si a furnizat servicii complete online pentru clienti precum Ikea, Honda, Daimler Chrysler zeci de organizatii guvernamentale si non-guvernamentale .

Interesati sa participati? Dati-mi un mail! Ioana Anescu

Dimneata...

Mi se pare incredibil ca in fiecare dimineata fac minim 40 de minute numai sa ies din Drumul Taberei!!! M-am saturat!!! Vreau si eu drumuri normale...si un trafic cat de cat decent!

In plus...de cand au intrat Carcotasii in vacanta nu mai am nici o emisiune matinala decenta la radio! De ce??? Ma plictisesc groznic in masina! Si in loc sa aud chestii care sa ma faca sa imi incep ziua bine...sa zambesc...aud numai reclame, muzica indoielnica si rara si glume...rasuflate!

Are cineva vre-o recomandare?

marți, 17 iunie 2008

HAI.ro!

Doua articole frumos scrise aici si aici.
Mai bine spus decat as putea eu sa ma exprim... subscriu la cele doua pareri! Pot spune doar ca am incredere, ca sper, ca imi doresc si ca vreau sa ne fac mandrii! Sa stie ca o tara intreaga e "in galben"...cu inimi rosii-galbene-albastre! Ca o tara intreaga le face galerie! Ca ne-am antrenat corzile vocale pentru Piata Universitatii!
Nu cred ca am mai fost vre-odata atat de uniti in a crede in ceva! Imi place cand vad sustinatorii atat in Bucuresti cat si in inregistrari si poze din afara. Imi place cand vad romanii increzatori si mandrii! Ar fi bine sa nu uitam acest sentiment!
HAI ROMANIA!

Contrast(e) in Resurse Umane

Exista un lucru care ma frapeaza la businessul romanesc: De ce in resurse umane nu este apreciata originalitatea si gandirea “out of the box”!? Cum vad eu lucrurile: atunci cand lucrezi cu oameni (caci oameni sunt de ambele parti ale baricadei – si clienti si candidati) trebuie sa fii flexibil, adaptabil, diplomat, open-mind si relaxat. Altfel...nu esti decat un actor mediocru cu aere de vedeta care a invatat replica pe dinafara de la “compania-mama”, incurcat in prejudecati stupide legate de cum ar trebui sa fie “profesionistii” in Romania. Mai mult mi se pare ca tinde catre limita sperioara a stupiditatii limitarea accesului la comunicare si inter-relationare intr-o companie cu un domeniu de activitate in care relatiile, informarea si comunicarea rapida sunt vitale: asa cum ar trebui sa fie activitatea de recrutare! Cum este oare posibil ca in conditiile in care “networkingul” este o resursa de aur in orice domeniu (nu doar in recrutare, dar mai ales in recrutare) tu, ca manager, sa tai una din cele mai ieftine si rapide mijloace de comunicare – asa cum e messengerul!? E adevarat, poate fi mancator de timp, dar ma gandesc la faptul ca totusi angajatii/consultantii din firma au creierul si IQ-ul macar ceva mai dezvoltat decat o gaina si isi pot administra timpul in asa fel incat la servici sa nu abuzeze si sa il foloseasca strict in interes de afaceri. In definitiv sunt profesionisti si stiu cum sa isi faca treaba. Altfel, este pus la grava indoiala profesionalismul tau ca angajator – daca nu esti in stare sa iti construiesti o echipa ce poate intelege utilitatea messengerului ca instrument si sa lase distractia pentru acasa! (Presupunand ca nu vrei sa afacerea ta sa se bazeze pe niste legume fara nici un soi de sinapsa. Eu personal nu mi-as dori sa imi recruteze oameni o companie care nu e in stare sa angajeze niste oameni intligenti pentru sine!). In conditiile unei crize a “resurselor” si a accesului limitat la acestea pe piata muncii, cel care detine informatia si relatiile (nu in sensul de “pile” ci in sensul de a cunoaste pe cineva care are cunostinte intr-un anumit domeniu si stie pe cineva care la radul sau....etc. ) si are si capacitatea de a le combina, accesa si folosi, acela are si succes! Pentru ca, testat de propria persoana, poate fi un extraordinar instrument de afaceri si poti rezolva treburi, stabili si mentine relatii mult mai rapid decat in orice alt mod. Chiar si prin telefon! Am testat chiar si identificarea de candidati, pastrarea contactului cu candidati si clienti prin intermediul messengerului! Siii...surpriza! Chiar functioneaza!!!! Ca sa vezi!? Dragi manageri de HR si companii de recrutare: Get ONLINE!!! Upgradati-va! In conditiile in care la inceputul anului se vehiculau peste 8 milioane de utilizatori activi de Internet (adica undeva in jur de 40% din populatia Romaniei), evident marea majoritate in Bucuresti si orasele mari - logica imi spune ca mare parte a candidatilor de top sau de entry-level(tinerii in special) se gasesc online. Si exista sanse mari ca si restul sa devina internauti (numarul internautilor creste cu aproape 50% de la an la an!). Si atunci, de ce sa nu fii online!?

Si acum contrastul! Exista si personaje pozitive! Partea “fresh”, nonconformista si inteligenta! Este vorba de companii “tinere” (sau pur si simplu cu renume international dar cu o puternica adaptare la piata romaneasca) infiintate sau conduse de oameni care au avut ocazia sa invete si sa se dezvolte in “mecanismele ruginite” ale HR-ului dar au inteles deficientele si slabiciunile “sistemului” si acum vin sa aduca o gura de aer curat. Companii care inteleg ce inseamna sa fii “consultant”. Ce inseamna sa discuti cu clientul pentru beneficiul ambelor parti. Ce si cum sa vorbesti cu candidatii astfel incat sa formezi o piata din care chiar sa ai de unde si ce alege! Cu alte cuvinte, rolul intermediarilor este de a educa piata!

Contrast HR este o companie care chiar contrasteaza cu marea majoritate a firmelor de recrutare.
In primul rand iese din formal si intra oarecum pe o familiaritate care este confortabila atat pentru clienti cat si pentru candidati. Este o companie infiintata de oameni cu experienta practica, chiar in “campul muncii e HR-ist cu acte in regula”. Are o abordare intre rational si emotional ceea ce mi se pare curajos si de admirat pentru un domeniu in care se considera ca, cu cat esti mai scortos si cu aere multinationale, cu atat ai mai mult succes. (Si din pacate aici sunt si clientii/companiile de vina!!!). Intr-o mare de firme care ofera si comunica toate aceleasi lucruri si aceleasi servicii, in acelasi mod – Contrast a hotarat sa fie altfel. A hotarat sa fie o companie “umana” si apropiata! A hotarat sa puna accentul pe relationare si interactivitate. Si mai ales echipa Contrast nu se da batuta! Ambitia de a reusi si de a demonstra o teorie coduce membrii echipei pe drumul inovarii si a dezvoltarii de noi mijloace care mai de care mai creative si mai dinamice de comunicare! Pentru ca au inteles importanta comunicarii in Resurse Umane.

Mult succes Contrast in viitoarele proiecte ambitioase...si astept cu interes noutatile promise!

In aceeasi categorie mai mentionez: Public Euroconsulting, Advice Human Resources...si lista ramane deschisa pe masura ce mai intalnesc altele care MERITA!

Hartie de copiator.ro

Din ciclul “ce mai laud azi” este vorba despre o initiativa a unei firme de distrubutie de papetarie si birotica, (Paper Distribution) de a exploata capacitatea sa e livrare si de a comunica catre clienti intr-un mod poate mai atipic decat alte firme de gen.

Hartia de copiator a fost pana acum o existenta aproape invizibila in viata mea profesionala (si de ce nu, si personala); adica ea exista undeva acolo! Niciodata nu mi-am batut prea tare capul cu achizitia de astfel de hartie. Ajungeam la Metro pentru alte achizitii si dadeam peste raionul de hartie. Atunci imi luam cate un top ca sa fie acolo.

Am intrat pe hartiedecopiator.ro . Pe langa faptul ca este un site dedicat, mi-a placut initiativa de a comunica pe aceasta directie. In plus....o aduc la sediu! Sau acasa! In aceeasi zi daca suni sau comanzi pana la ora 2 dupa amiaza. (deocamata numai in Bucuresti sau Cluj). Ceea ce mi se pare indraznet in conditiile traficului pe care il stim cu totii.
Fara sa mai adaug ca, daca mai vrei si altceva pe langa hartie (de exemplu marea mea problema – cartusul de imprimanta) te rezolva si cu asta. Si cu alte produse de utilitate la birou. Iar preturile sunt ok. Nu te arde la buzunar mai ales ca primesti comanda...la domiciliu ca sa zic asa.

E un site si o oferta buna de luat in considerare, hartiedecopiator.ro Si mai ales de laudat demersul.

Ultima seara folk Expirat-a! (pe sezonul asta)

Voi schimba tonul negativ al ultimului post in ceva pozitiv, de lauda. Pentru ca mai avem si noi oameni cu care sa ne laudam si pe care sa ii apreciem.
Este un subiect despre care tot incerc sa scriu inca de prin noiembrie. Desi a trecut atata timp, nu s-a schimbat nimic. De fapt...de aproape un an jumate de cand am inceput sa frecventez Serile Folk cu Supa si invitatii sai din Club Expirat, in fiecare luni din noiembrie pana in iunie, nu s-a schimbat nimic: oamenii sunt aceiasi (poate cu ceva "experienta" in plus de la an la an...cu ceva schimbari de aspect, gabarit sau stare civila)- toti se cunosc, atmosfera e aceeasi, mereu incendiara, cu voci mai mult sau mai putin talentate care canta in cor, pe atmosfera intretinuta de neobositul Mihai Cobzaru (mai cunoscut sub "brandul" Supa). Serile astea tocmai au terminat al 4-lea an de existenta! Si parerea mea este ca e pacat sa se termine aici, desi amfitrionul zice in fiecare an, la incheiere, ca este "ultima oara...si la toamna nu le mai reia!". Parerea mea: Supa! Nu o sa te lase fanii! :)
Aseara a fost ultima seara din acest an! Inutil sa spun ca a fost poate una din cele mai reusite (dupa aniversarea lui Supa din aprilie)- atmosfera, cantat pana in zori (si noi am plecat pe la 3 sinu se terminase), rasete, glume, toata lumea s-a simtit excelent! Ceea ce ma surprinde in mod placut si ma impresioneaza de fiecare data este fenomenalul talent pe care il are Supa de a se inconjura de prieteni! Si cand spun prieteni ma refer la prieteni adevarati si valorosi. Care stiu sa ii fie alaturi, sa il aprecieze si sa il sustina in cele mai importante momente! Mai mult, il admir pentru modul cum stie sa intretina si sa alimenteze o relatie de prietenie. Cu toate astea, ceea ce incerc eu sa spun este insignifiant fata de o mult mai buna caracterizare si descriere. Eu nu am avut ocazia sa il cunosc decat de un an. Dar m-a impresionat si continua sa ma impresioneze prin caracter si fel de a fi.
Sunt convinsa ca nimeni nu se va plictisi vreodata de serile folk ale lui Supa. Si sunt convinsa ca oriunde si oricand va reusi sa adune mereu un club plin...chiar daca sunt toti numai prietenii lui!
Ca sa nu o mai lungesc: Tine-o tot asa Mihai (Supa)!

Nu sunt cele mai reprezentative dar:
Mai vechi






luni, 16 iunie 2008

Politichia de margaritar...pe chelia bucuresteanului!

Incerc sa imi infranez sentimenul de dezamagire si dezgustare si sa nu ma gandesc ca am votat (iar!) degeaba!
Incerc sa nu ma gandesc la faptul ca, exista un gand care nu imi da pace si tinde sa se transforme in certitudine, si anume ca, daca ceva nu merge in tara asta, nu sunt EI de vina, ci noi pentru ca ii alegem! Cu alte cuvinte ne-o facem cu man noastra. De ce, nu stiu!? Poate suntem un popor caruia ii place sa se complaca in sintatia de nu isi depai conditia de mediocritate auto-impusa. Poate ca ne place sa ne lamentam tot timpul.

Faptul ca din nou in Bucuresti s-a votat Impotriva a ceva imi lasa un gust amar. Pentru ca parerea mea este ca s-a votat in principal impotriva noastra! A bucurestenilor. Nu stiu cine l-a votat pe Oprescu...pentru ca toti cei din jurul meu au afirmat ca au votat cu Blaga...
Singura sintagma pe care o consider castigatoare in penibilitatea de campanie electorala a Lui (special am pus L mare) este Independent! Cred ca asta a fost generatorul de voturi...ca un semn cum ca toata lumea s-a saturat de aliante politice si partide, de borduri si promisiuni false, de presedintele care si-a bagat nasul in campania electorala, considerandu-se suficient de „tare” ca sa genereze simpatii fata de candidatul partidului sau. Nici macar Negoita nu a fost suficient garant. Insa parerea mea este ca incercand sa dam „o lectie” sau „o palma” clasei politice conducatoare nu am facut decat sa ne taiem creanga de sub picioare (si asa destul de subreda) si sa deschiem un sir de palme pe care o sa nu le administram timp de 4 ani. Imi doresc din tot sufletul ca an de an, timp de 4 ani sa revin pe acest blog si sa spun: „M-am inselat! Oprescu a facut treaba!” Dar nu cred ca voi avea ocazia! Mie nu imi inspira incredere...iar campania sa stil „emo” , cu lamentarile referitoare la cei care vor „sa-l cenzureze pe net”, la cei care il oropsesc, pe El, Singurul, Independentu’...nu numai ca m-a lasat rece, dar a avut efectul invers – de greata profunda! Nu zic ca Blaga o fi mai cu mot! Sunt toti la fel! Dar mesajul lui Oprescu m-a dus cu gandul infiorator de mult la „Saracul si Cinstitul” fost (viitor, poate) coleg de partid. Si de fapt...el ca persoana mi se pare o versiune usor upgradata a octogenarului blogger Iliescu. Si imi e teama ca atat de tare i s-a urcat Independenta la cap incat va fi independent si de conducerea Bucurestiului.
Nimic din ceea e spune si face nu ma face sa cred ca el este omul care va face din Bucuresti macar jumate din capitala europeana care merita sa fie. Parerea mea este ca nu de un doctor boem si visator avem nevoie (indiferent cat de – incontestabil spun unii – manager de spital este!). Intre un spital si o metropola e o oarecare diferenta. Nu pare atat de independent precum se afirma si nici atat de „infipt” precum imi imaginez ca ar trebui sa fie primarul Capitalei. Trimiterea catre „mistocareala” lui Caragiale cu „La Independentu’” mi-a creat acelasi sentiment de repulsie pe masura ce se inaltau strigatele de „ura” din spatele sau aseara la primele rezultate estimate. Pur si simplu stilul de campanie si de a se prezenta creaza o puternica disonanta cognitiva si nu i se potriveste.
Dar...nu imi ramane decat sa sper ca tot ceea ce am scris aici se va dovedi a fi o mare eroare! Si ca ne va vindeca orasul prin tratament si nu prin amputarea sperantelor pe care (cred) ca si le-au pus votantii sai.
Chiar asa...mai bine ne uitam la meci! Parca e mai frumoasa galeria... si mandria de a fi alaturi de niste performeri care macar muncesc!

miercuri, 11 iunie 2008

De ce imi place Euro 2008!?



S-a vorbit despre Euro si beneficiile sale inca de la inceputul anului! Fara sa conteze prea mult domeniul de activitate mai toata lumea si-a facut programul in concordanta cu Euro...mai ales ca este o editie speciala pentru noi romanii! Mai toti microbistii...inraiti sau nu, fani sau fanatici asteapta cu sufletul la gura meciurile nationalei. Si aceasta "nerabdare" este speculata si alimentata si cu ajutorul marketingului. Si uite ca unul din meciuri deja s-a dus. Am fost (aproape) toti in galben...si nu am fost dezamagiti! Eu personal nu am fost foarte mandra...pentru ca m-am saturat sa jucam la egalitate si sa ne multumim cu un joc slab dar in care macar nu am luat bataie, desi am jucat cu o echipa ce putea fi batuta! M-am saturat de mediocritate si suficienta! Vreau sa vad mai mult...mai ales dupa atatia ani de absenta!
Dar ce imi place mie la Euro este in primul atmosfera! Am vazut meciul intr-un bar in Regie cu o gasca de suporteri :) (evident) si romani si francezi. Fairplay si voie buna! S-a strigat! S-a incurajat! S-a aplaudat...mai ceva ca pe stadion! Energie, optimism, sperante! Mi-a placut enorm atmosfera! Si m-am mai bucurat de prezenta mare a romanilor pe stadion! Si mi-a placut si felul in care au sustinut echipa! Daca s-ar da un premiu pentru cea mai infocata galerie la meciurile din grupe as vrea sa castige Romania.
Mi-a mai placut atmosfera de pe strazi...inainte si dupa meci. Se stia deja ca luni de la ora 7 aproape toata lumea are program. Multa lume in galben, cu fulare, steaguri, palarii care mai de care mai pictati pe fata! Ce daca jucatorii nu ne vad!? Noi suntem cu sufletul langa ei! Unii si-au agatat steaguri si pe la ferestre si balcoane etc in semn de sustinere.
Orice ar zice cei mai carcotasi Euro e un motiv si o ocazie de socializare. O ocazie in care vrem sa simtim intr-adevar ca suntem romani, poate mai mult decat in alte situatii. Gandindu-ma rapid nu stiu ce alt fenomen (pasnic) ar putea genera o asemenea unitate intr-un timp atat de scurt intre romani! Chiar citeam un articol in care se spunea ca Euro este si un soi de "team-building" intre colegi! Asta din categoria "cum sa mai exploatam Euro"!
Un alt punct pozitiv este fluidizarea traficului. Pentru ca din motive profesionale nu am reusit sa ajung la locul de vizionare inainte de inceperea meciului, am avut norocul sa conduc in timpul acestuia. Superb! Bucurestiul gol in zi de saptamana la ora 7 jumate seara! Incredibil! Nici vara in perioada concediilor nu e asa! Nici macar in week-end! Am ajuns din Pantelimon in Regie in 20 - 25 de minute! Asta mi se pare cea mai eficienta metoda de fluidizare a traficului! Mai multe meciuri ale nationalei. Probabil ca cel mai bun moment de plecare din Bucuresti vineri va fi intre 7 si 9 seara! Mai ales ca va fi mai mult decat un meci de fotbal...vor fi si ceva orgolii implicate, gandindu-ma la relatia recenta dintre cele 2 tari! :)
Pana atunci sa cultivam unitatea intre romani generata de fotbal si...Hai Romania! Sa fim mandri!

joi, 5 iunie 2008

Batalia pe masini low-cost!

Stiam eu ce steam cand nu m-am grabit sa imi iau masina. Uite cum, odata cu lansarea Sandero – modelul hatchback si lowcost al gamei Logan – s-a deschis robinetul la masini lowcost! Mai exact citesc intr-un articol cum ca Hyundai ataca direct Loganul (pe pietele din Est - Rusia, China si Coreea )din 2011 cand va produce in Rusia un model nou-nout low-cost. Mai mult, Honda, Renault-Nissan asociat cu producatorul indian de masini Bajaj Auto (care vor scoate o masina incepand de la pretul de 2500 de dolari) se grabesc si ei sa "doteze" cu masini si populatia care deocamdata se incadreaza in segmentul pietoni. Zvonurile ar fi ca aceste masini vor fi hibrid...nu de alta dar tocmai se vehiculeaza insuficienta combustbilului, resursele pe terminate etc.
Parafrazand o replica dintr-un film interesant de vazut ("Lord of War") si in auto se merge pe principiul "8 din 10 oameni au o masina...cum facem sa ii dotam si pe ceilalti 2".
Sofat placut!

luni, 2 iunie 2008

Calator sunt pe pamant: Bruxelles (1)

Am ajuns duminica dimineata la Bruxelles dupa o noapte practic nedormita in urma unei nunti. Ne-a intampinat un drum de la aeroport cu multe benzi, inele, autostrazi care intrau si ieseau una din alta...practic cam ce vor si ai nostri sa faca. Deci prima impresie a fost buna. Faceam un calcul in taxi ca din 2000 nu am mai fost intr-un oras perfect nou si necunoscut. Am ajuns la hotel in jurul orei 9 si pentru ca nu ne puteam caza panala ora 3 am lasat bagajele si am plecat sa ne plimbam. Strazile pustii...duminica dimineata la ora 9. Primul soc a venit atunci cand m-am impiedicat de o cutie de fanta aruncata pe strada. Primul impuls a fost sa o iau de jos si s-o arunc la cos. Apoi m-am uitat in jur si mi-am dat seama ca este ceva normal. Surprinzator, Bruxelles-ul, capitala Europei este un oras murdar. Foarte murdar! Gasesti pe jos orice de la chistoace de tigari, la hartii, ambalaje, mancare, cutii, sticle, servetele...orice! Daca mergi aproape de zidul cladirilor sau treci pe langa colturi te loveste un puternic miros de nevoi fiziologice rezolvate care pe unde l-a apucat.
Altfel cladirile frumoase, impunatoare, migalos decorate intr-un stil aparte. Multe flori si multe terase. Noroc ca dupa ora 10 se deschid patiseriile, friteriile (un fel de chioscui care vand cartofi prajiti – specialitatea belgienilor sunt cartofii prajiti!) si ciocolateriile care te imbie cu mirosuri care mai de care mai apetisante si care estompeaza mirosurile grele ale strazilor. Dupa ce ne-am plimbat un pic prin centru, ne-am asezat la o terasa unde am savurat cate o ciocolata calda si cate o Gaufre cu frisca (naturala), capsuni si sos de ciocolata.
Ca sa te plimbi prin Bruxelles trebuie sa ai glande salivare foarte puternice pentru ca fiecare ciocolaterie si patiserie are cate o decorare originala si mai mult decat imbietoare a vitrinei.
La traversarea strazii trebuie sa fii la fel de atent ca si in Romania...pentru ca poti sa ai noroc si sa te lase...sau nu! Am fost oarecum incantata sa constat ca si ei se claxoneaza la semafor si parcheaza total aiurea (desi au multe si mari parcari subterane).
Bruxelles-ul este in constructie: statii de metrou, strazi, cladiri (au un sistem misto prin care refac cladirile vechi pastrandu-le fatada: au niste schele cu care sprijina fatada desi cladirea este goala pe dinauntru si refacuta de la zero), gara, pana si hotelul in care stam peste tot macarale si santiere. Cu toate astea...desi este deranjant nu este atata praf.
Si ei sunt iubitori de caini. Multi caini. Cei mai multi mititei si pufosi insa si belgienii isi dau tot atata interes de ceea ce lasa animalutele in urma ca si noi romanii. Multi cersetori si oameni fara adapost. Parca mai multi ca in Bucuresti.
Una peste alta Bruxelles-ul nu este un oras turistic! Este genul de oras in care fiecare isi vede de treaba lui, in general avand legatura cu afacerile. Este orasul in care nimanui nu prea ii pasa de tine (desi daca intrebi sunt saritori si te ajuta). In gara de exemplu (in constructie evident) nu este concret scris in ce directie merge trenul, nici care e peronul etc. Daca te chinui un pic (nu foarte mult) te descurci. Dar nu iti este facilitat traseul tau ca turist in acest oras : este pe principiul « ai venit, ti-ai rezolvat treburile, acum pleaca ! ». In statiile de metrou sau de autobuz nu ai harti sau indicatii. Pare un oras care nu are foarte multe de oferit din punct de vedere turistic in afara de cladiri, Pustiul care face pipi (Manneken Pis), gaufre si ciocolata.
Pe de alta parte stiu sa isi vanda foarte bine marfa, suvenirurile, mancarurile traditionale sau berea.
Exista in Bruxelles o strada numai cu restaurante. Nu ai sanse sa treci pe acolo fara sa fii “agatat” de cel putin 5 – 6 chelneri care te invita sa iei loc la masa la terasa lor si te imbie care mai de care cu bunatati si oferte speciale, mai mult, iti mai spun si 2 -3 cuvinte in limba ta. Si stiu destule limbi straine. Serviciile ireprosabile. Paine cu unt din partea casei si un fel de sampanie fara acid si foarte dulce tot din partea casei. Foarte mult peste si fructe de mare, in special scoici. Inca nu m-am indemnat sa incerc “Supa de peste”...parca fara mujdei nu are farmec. Desi azi dimneata la micul dejun am mancat hamsii marinate cu usturoi...foarte bune! Aproape m-am simtit la 2 mai.
In cateva ore am terminat de vizitat aproape tot ce e de vazut in Bruxelles. Mai mult iti ia sa testezi toate tipurile de bere existente. Si sunt multe...si bune...si curiozitatea nu iti da pace. Am incercat pana acum bere alba, bere rosie si Jupiler. Au o multime de beri...magazine numai cu bere. Peste 100 de tipuri de bere. Foarte buna. Mai putin acidulata ca a noastra.
Revin zilele urmatoare cu relatarea din Bruges si alte aventuri in Bruxelles.
Internetul e 5 euro cardul pentru wireless/2 ore.