Se afișează postările cu eticheta fotbal. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fotbal. Afișați toate postările

luni, 5 octombrie 2009

Cum sa avem un fotbal frumos si sanatos!

Am tot stat si m-am framantat...de ce dom'ne la altii se poate si la noi nu? Ce ne lipseste ca sa obtinem si noi performanta in fotbal? Sa mai iesim si noi de pe stadioane veseli si mandri?

Fara pretentii de cunoscatoare, doar cu pretentii de fan plictisit de prezent dar inca naivo-optimista privind la viitor, scriu mai jos ce cred eu (si Alexz pentru ca si el mi-a dat niste idei care au stat la baza acestui post)ca poate genera o schimbare in bine in fotbalul autohton:

1. Cultura pentru sport! Ok, nu are legatura directa cu fotbalul insa realitatea este ca nu avem o cultura a practicarii de sport! In special de sport de echipa. Lasand la o parte beneficiile de sanatate fizica, cred ca mai importante sunt beneficiile la nivel de atitudine. Plus ca asa s-ar putea identifica mai usor talentele, ar exista mai multe talente pentru ca ar avea loc unde sa invete, sa creasca si sa se dezvolte. Deci, mai multe sali/centre/scoli de sport/fotbal!

2. Antrenori. Antrenorul trebuie sa fie creierul si sufletul echipei. Nu doar ala care deseneaza scheme, ci cel care inspira si motiveaza. Cel care tine echipa unita, cel care are viziunea dezvoltarii echipei. Din punctul meu de vedere antrenorul nu e suficient sa fie un bun fost jucator sau tehnician. Trebuie sa fie si pshiholog - sa inteleaga atat oamenii ca individualitati si sa stie sa le identifice punctele tari nu doar la nivel de joc ci si la nivel de atitudine si personalitate, si trebuie sa inteleaga si psihologia echipei in ansamblu. De multe ori am asemanat un antrenor cu un manager de companie. La fel ca in business unde cultura organizatioanala pleaca de la manager, in fotbal atitudinea si determinarea echipei pleaca de la antrenor. Deci, cursuri de management, leadership si psihologie pentru antrenori! (sau pur si simplu sa urmareasca atatea si atatea exemple din afara: Ferguson, Lippi, Mourinho, Scolari - astia fiind "the best", pentru altii mai mici dar buni las specialistii sa se pronunte)

3. Oameni. Jucatori. Jucatori cu spirit de echipa, la care sa se vada placerea de a juca fotbalul ca un show, ca un sport mai intai si apoi ca o afacere. Jucatori, mandri ca joaca fotbal in adevaratul sens al cuvantului, mandri ca sunt sportivi si orientati pe performanta! Jucatori cu mentalitate de invingatori. Deci, motivare si coaching pentru jucatori! (si aici ma intorc un pic la primul punct - cultura sportului care se inoculeaza in copilarie si care ar trebui,prin prezenta sa, sa elimine existenta acestui punct 3)

4. Interes!!!. Interes pentru dezvoltarea sanatoasa a acestui domeniu, pentru beneficiile pe care le-ar aduce la nivel de tara, de natiune, de mandrie si apartenenta si nu doar pentru imbogatire si ciolan. Deci, interes dezinteresat de dezvoltare si sustinere a acestui sector!

5. Bani. Ca sa rezolvam primele 3 puncte de mai sus.

Deci? Cand ne apucam si noi de treaba?

miercuri, 30 septembrie 2009

Marketing de fotbal



Am fost aseara la meci, la Urziceni United vs VfB Stuttgart. M-am dus de curiozitate. Nu am fost niciodata la alte meciuri decat ale Romaniei si Stelei.

Probabil ca asa a ajuns si marea majoritate a oamenilor din public. Cred ca fost cea mai mare concentratie de public feminin pe care am vazut-o la un meci. Si cei mai multi copii. In fata noastra era o familie cu un pusti care nu cred ca avea mai mult de 2 ani. Iar la intrare mai erau tati cu copii de pana in 5 ani. Inteleg de aici ca multa lume este dornica sa vina pe stadion dar are retineri din varii motive pe care nu le enumar aici pentru ca se stiu.

Mi-a placut meciul, a fost asa...calm! Cel putin in prima repriza, tindea sa devina plictisitor! A doua repriza a fost mai alerta si mi-a placut cum s-a schimbat si atmosfera pe stadion. Inainte de meci un prieten de-al meu a invitat la masa 3 suporteri ai Stuttgartului care vroiau si ei sa bea o bere dar nu mai aveau loc la masa. A fost fun! Din pacate sentimentul de bine si de distractie cu care ne-am intdreptat spre stadion s-a risipit brutal in fata turnichetilor unde iar (ooofff!!! nu s-or mai civiliza si organizatorii astia) ne-am inghesuit ca vitele in replicile si sub privirile sarcastico-ironice ale stewarzilor...Oare e chiar atat de greu de inteles ca suntem oameni chiar daca mergem pe stadion si ca nu meritam sa se bata joc de noi? Ambuteiajul de la intrare ne-a facut sa pierdem si primele 5 minute din meci. Deci am ratat primul gol...

N-am putut insa sa las spiritul de marketer acasa si m-am intrebat de ce Unirea Urziceni nu a facut un minim de efort pentru a-si creste capitalul de imagine?

Unirea este o echipa simpatica! Lasand la o parte realizarile indiscutabile din ultimul an, Unirea Urziceni - campioana Romaniei este o echipa care ar putea reprezenta bine fotbalul si imaginea Romaniei in afara. Si poate de asta avem nevoie!

Unirea nu are dusmani! Nu ma refer la echipele adverse de la fiecare meci, ma refer la situatii gen Steaua - Dinamo, Timisoara - Arad etc.

Din punctul meu de vedere Unirea este o echipa eleganta, cu potential de dezvoltare in viitor daca se tine de treaba!

Unirea are un antrenor simpatic si capabil. L-am admirat pe Dan Petrescu de cand eram mica si el juca la nationala!

Unirea nu prea e implicata in scandaluri - politice, de fotbal, d-astea cu care ne indobitocesc canalele media!

Deci, Unirea poate avea (si) un altfel de public. Unirea poate fi o alternativa pentru cei care s-au saturat de mizeria din fotbalul romanesc si vor un meci curat, un fotbal sincer, facut (macar aparent) din si cu pasiune pentru joc si competitie. Ar fi un moment bun pentru ca Unirea sa isi atraga mai multi fani...ba chiar o comunitate.

Si atunci ma intreb, de ce nu a facut Unirea in asa fel incat sa devina si mai simpatica? Cat i-ar fi costat daca pe scaune puneau niste cartoane, foi, stegulete de hartie in culorile echipei si cu sigla ei? Un minim acolo...sa avem si noi ce sa fluturam. Nu de alta dar cred ca doar 10% din spectatori au fost intradevar fanii Unirii...restul, gura-casca! Dar eu personal m-as fi bucurat sa pot sa sustin echipa, daca tot am venit la meci! Plus ca astfel ar fi fost atmosfera altfel...mai torida! Asa a parut mai mult spectacol de teatru...noroc cu mini galeria lui Stuttgart care mai facea scandal. Era o experienta placuta si pentru spectatori sa se stie o multime unitara. Asa fiecare a venit cu ce a putut, cu ce a stiut...cu ce a primit de la sponsori la intrare. Pacat! Atmosfera ar fi fost alta...mai ales ca lumea era si dispusa sa fie alaturi de echipa. Poate la meciurile viitoare...

Iar e pacat ca nu s-au gandit sa puna pe scaune macar cuvintele imnului Unirii. Ma rog, nu-i cine stie ce, dar era ceva acolo. Sau macar alte "poezioare" de trambitat pe stadion. Mai faceam si noi atmosfera ca la un moment dat mi se facuse frig si ma ustura limba de la atatea seminte! :)

Este drept, asa cum spunea Vlad - "pai au doar 3 meciuri in Bucuresti...de ce s-ar chnui, ca pe urma joaca la Urziceni" Da, dar capatau o imagine, o identitate, pe care o puteau apoi capitaliza. Ce daca joaca la Urziceni? Daca joaca bine poate ma mai duc la ei ca imi sunt simpatici! Poate mai vin sa joace in Bucuresti! Ideea e ca puteau face niste chestii foarte simpatice si in beneficiul lor din punct de vedere al imaginii.

As vrea sa vad mai mult marketing si comunicare din partea cluburilor sportive, mai mult angajament in angrenarea unei comunitati. Mai mult dialog! Si nu ma refer la fotbal...ci si la toate celelalte. Ma gandesc ca printr-o astfel de comunicare se pot transmite niste valori ale sportului in sine: miscare, sanatate, spirit de echipa, FAIR PLAY, competitie, unitate, performanta etc.

Si ma gandesc ca poate cel mai bine ar veni aceste "miscari" de la un club mai putin "intinat" de realitatile cotidiene...

Later Edit: Mi-a trimis un prieten de-al meu acest articol. Deci...Se poate si altfel de fotbal! Urziceni Utd - ajutati-ne sa va sustinem!!!

joi, 11 septembrie 2008

Bun nu este echivalent cu mediocru!

Evident am ca sursa de inspiratie meciul lamentabil Romania – Feroe. Inicial un am vrut sa ma leg (iar!) de acest subiect insa o discutie intre colegi mi-a dat de gandit.

Fata de meciul Franta –Serbia, meciul nationalei noastre a prezentat interesul unei “miute” pe maidan. Nimic special, nimic spectaculos (poate doar actiunea adversarilor din ultimele minute de prelungire – se pare ca astrele iar erau cat pe ce sa se intoarca cu spatele la noi iar...s-or fi impiedicat intre timp si n-au mai apucat!).

Din declaratia lui Piturca reiese cum ca “a fost un meci frumos”...unde? N-am mai vazut un meci frumos al nationalei...cred ca de la meciul cu Italia de la Euro (cu toata ratarea lui Mutu)..si ala a fost asaaa... cu indulgenta! Poate declaratiile astea ar trebui sa le faca la vestiare, ca incurajare! Noi nu le mai credem! M-am uitat aseara la meci din greseala...si ma gandeam ca imi e dor de momentele in care ne adunam gasca mare, cu entuziasm si nerabdare sa vedem un meci frumos...acum suntem toti dezamagiti si lasam meciul sa ruleze pe fundal in timp ce desfasuram alte activitati! Ne-am cam pierdut increderea...si eu personal ridic din sprancene e fiecare data cand zice cineva “lasa mah ca noi suntem mai buni ca ei!” Zau!? Cum iti dai seama!? Dupa ce? In mod normal se apreciaza dupa rezultate....care rezultate? Corect! Ne-am calificat la Euro dupa nu stiu cati ani...10? daca nu ma insel...Este inr-adevar o reusita nu contest! Dar mai departe??? Unde e spectacolul? Unde e determinarea? Unde e placerea de a juca? Asta vreau sa vad! De ce la sarbi, turci, francezi etc se poate?

Cineva spunea zilele trecute ca “Generatia de Aur” a fotbalului a obtinut rezultatele pe care le-a obtinut pentru ca aveau timp sa se antreneze si nu isi petreceau timpul pe net, bloguri, baruri etc. O fi un sambure de adevar si in asta. Eu zic ca ne lipseste un conducator de joc. Cineva care sa inchege echipa, sa le dea forta si unitate!

Si cu toate astea “am obtinut o victorie”... Din punctul meu de vedere sunt dezamagita...a fost o victorie chinuita...Dar buna pentru “psihicul” echipei spune lumea. Judecand dupa aceste declaratii am senzatia ca avem o echipa de labili psihic. Vai! Am luat un gol in primele 15 minute am clacat psihic! Pana cand scuzele astea? Pana cand o sa dam vina pe vant, soare, lumina, ploaie, divinitate, zei, astre, ghinion, ziua de 13 etc? Pana cand o sa clacam psihic si timp de 80 de minute (mai mult sau mai putin depinde de meci) o sa vedem un joc de papusi de carpa cu picioarele legate? De ce nu se poate sa fie o atitudine de gen “ am luat un gol! Nu-i nimic! Mai avem atata sa le aratam ca suntem mai buni ca ei, sa le aratam ca ne place ce facem, ca jucam pentru tara si moralul ei, pentru romani, pentru toti cei care au incredere in noi de fiecare data !” ...si nu doar pentru bani! Pana la urma increderea unui popor in el insusi este determinata si de rezultatele sportive (printre altele), iar fotbalul pentru noi a ajuns un simbol national. Sportul reprezinta unul dintre cei mai buni ambasadori in lume si promotor al imaginii si respectului de sine al unei natiuni.

Nu neg nici faptul ca este o munca grea...dificila! Dar oare in “softskills-urile” unui fotbalist nu intra si “determinare”, “putere de lupta”?

Ma gandeam ca mi-e groaza de meciul cu Serbia...un coleg a spus ca suntem mai buni...Oare? Astept cu mare placere sa fiu contrazisa de realitate!

miercuri, 11 iunie 2008

De ce imi place Euro 2008!?



S-a vorbit despre Euro si beneficiile sale inca de la inceputul anului! Fara sa conteze prea mult domeniul de activitate mai toata lumea si-a facut programul in concordanta cu Euro...mai ales ca este o editie speciala pentru noi romanii! Mai toti microbistii...inraiti sau nu, fani sau fanatici asteapta cu sufletul la gura meciurile nationalei. Si aceasta "nerabdare" este speculata si alimentata si cu ajutorul marketingului. Si uite ca unul din meciuri deja s-a dus. Am fost (aproape) toti in galben...si nu am fost dezamagiti! Eu personal nu am fost foarte mandra...pentru ca m-am saturat sa jucam la egalitate si sa ne multumim cu un joc slab dar in care macar nu am luat bataie, desi am jucat cu o echipa ce putea fi batuta! M-am saturat de mediocritate si suficienta! Vreau sa vad mai mult...mai ales dupa atatia ani de absenta!
Dar ce imi place mie la Euro este in primul atmosfera! Am vazut meciul intr-un bar in Regie cu o gasca de suporteri :) (evident) si romani si francezi. Fairplay si voie buna! S-a strigat! S-a incurajat! S-a aplaudat...mai ceva ca pe stadion! Energie, optimism, sperante! Mi-a placut enorm atmosfera! Si m-am mai bucurat de prezenta mare a romanilor pe stadion! Si mi-a placut si felul in care au sustinut echipa! Daca s-ar da un premiu pentru cea mai infocata galerie la meciurile din grupe as vrea sa castige Romania.
Mi-a mai placut atmosfera de pe strazi...inainte si dupa meci. Se stia deja ca luni de la ora 7 aproape toata lumea are program. Multa lume in galben, cu fulare, steaguri, palarii care mai de care mai pictati pe fata! Ce daca jucatorii nu ne vad!? Noi suntem cu sufletul langa ei! Unii si-au agatat steaguri si pe la ferestre si balcoane etc in semn de sustinere.
Orice ar zice cei mai carcotasi Euro e un motiv si o ocazie de socializare. O ocazie in care vrem sa simtim intr-adevar ca suntem romani, poate mai mult decat in alte situatii. Gandindu-ma rapid nu stiu ce alt fenomen (pasnic) ar putea genera o asemenea unitate intr-un timp atat de scurt intre romani! Chiar citeam un articol in care se spunea ca Euro este si un soi de "team-building" intre colegi! Asta din categoria "cum sa mai exploatam Euro"!
Un alt punct pozitiv este fluidizarea traficului. Pentru ca din motive profesionale nu am reusit sa ajung la locul de vizionare inainte de inceperea meciului, am avut norocul sa conduc in timpul acestuia. Superb! Bucurestiul gol in zi de saptamana la ora 7 jumate seara! Incredibil! Nici vara in perioada concediilor nu e asa! Nici macar in week-end! Am ajuns din Pantelimon in Regie in 20 - 25 de minute! Asta mi se pare cea mai eficienta metoda de fluidizare a traficului! Mai multe meciuri ale nationalei. Probabil ca cel mai bun moment de plecare din Bucuresti vineri va fi intre 7 si 9 seara! Mai ales ca va fi mai mult decat un meci de fotbal...vor fi si ceva orgolii implicate, gandindu-ma la relatia recenta dintre cele 2 tari! :)
Pana atunci sa cultivam unitatea intre romani generata de fotbal si...Hai Romania! Sa fim mandri!