Am avut saptamana trecuta editia a 6-a a trainingului Start Promo. Este cel mai "in varsta" training de la PICANT, copilul cel mai mare - ca sa zic asa! A fost cel mai reusit training de cand am inceput. Am avut participanti interesanti, nivelul a fost ridicat si a iesit totul mult peste asteptarile mele. Am reusit sa imbunatatim acest training de la o editie la alta! Participantii au fost din domenii variate si am avut parte si de interactivitate si de discutii interesante! Cred si sper ca au gasit mai mult decat informatie la acest training si astfel am reusit sa ne tinem de promisiunea noului slogan: More than knowledge!
Un alt training care a depasit asteptarile a fost Insider - Trainingul de Marketing Intern. Atmosfera a fost deosebit de placuta si pentru prima oara am vazut oameni interesati de subiect 100%. Oameni care au venit din proprie initiativa si nu trimisi de cineva. Interesul pentru subiect a fost la cote maxime. Mai mult decat atat mi-a placut ca au fost oameni de marketing si oameni de HR in aceeasi incapere si au vorbit aceeasi limba. Intotdeauna mi-am dorit sa se intample ceva de genul asta: sa ajunga sa se inteleaga reciproc. Si asa s-a intamplat datorita Florinei Pinzaru, care este un trainer exceptional. Pentru prima oara am avut senzatia ca in aceste companii ale caror reprezentanti au fost in auditoriu se va schimba ceva din motivatia oamenilor. In sfarsit s-a inteles ca nu trebuie sa fii marketer ca sa pricepi principiile si beneficiile brandingului de companie. De asemenea, nu trebuie sa fii doctor in psihologie ca sa intelegi ca motivatia oamenilor este un factor important pentru bunul mers al companiei si ca marketingul poate influenta asta.
Sper in cat mai multe editii ale Insider - si sper ca vom reusi sa schimbam cate ceva din conceptiile vis a vis de Markting si HR. Sper sa fie cat mai multi oameni ca cei din prima editie! Oameni care sa fie intr-adevar interesati, dedicati si implicati...oameni cu care sa iti fie drag sa lucrezi!
La mai mare!
luni, 31 martie 2008
miercuri, 26 martie 2008
Alice in tara minunilor...
Cea mai buna lectie de "management prin obiective"! De asta e bine sa mai citim si povesti!
Alice a ajuns la o rascruce de drumuri. Nedumerita, o intreaba pe pisica de Cheshire care ii tinea companie:
- Pe care drum sa merg?
Pisica: - Pai unde vrei sa ajungi?
Alice: - Nu stiu!
Pisica: - In cazul asta orice drum e bun!
Eu sunt Alice!
Alice a ajuns la o rascruce de drumuri. Nedumerita, o intreaba pe pisica de Cheshire care ii tinea companie:
- Pe care drum sa merg?
Pisica: - Pai unde vrei sa ajungi?
Alice: - Nu stiu!
Pisica: - In cazul asta orice drum e bun!
Eu sunt Alice!
vineri, 21 martie 2008
Fair P(l)ay...
Ma alatur si eu curentului de comentatori acerbi ai meciului de aseara -Steaua Rapid. In momentul incidentelor care au dus la suspendarea meciului (despre care nu mai comentez)unul din comentatori a zis: "...o sa curga multa cerneala". E adevarat! Ma bucur ca s-a intamplat ce s-a intamplat aseara! Ma bucur ca au fost niste oameni - nu mai conteaza carei tabere de suporteri apartineau - care au dat dovada de anti-faiplay, violenta etc. Altfel, ia ganditi-va! Azi, vineri 21 martie ar fi fost o zi banala! Cum ne mai victimizam noi ca popor neanderthalian, needucat si prost-crescut? Acest popor de oameni ai cavernelor, care nu stiu sa aprecieze frumusetea unui sport de-a dreptul regal asa cum e fotbalul! Cum ne mai puneam noi fantezia la incercare construind si demontand diverse scenarii referitoare la cine a dat cu bricheta in arbitru, sau cu banii in public ca sa arunce cu bricheta in arbitru fix la momentul 73:56! Deja teoria conspiratiei atinge cote abominabile - eu zic ca au fost totusi extraterestrii...sau rusii! Cum mai stateam noi cu ochii holbati in TV pana la ora 2 noaptea sa ascultam comentarii care mai de care mai coerente si mai spontane? Cum ne mai puneam noi la incercare capacitatile oratorice si spiritul combativ latin...decat in talkshowuri interminabile? Deci! Tot raul spre bine! Acum vom avea de ce sa facem bancuri, vom avea un sfarsit de saptamana plin de discutii si dezbateri, avem ce citi in ziare, net, bloguri si orice alta forma de exprimare a creativitatii!
Te salut generatie in blugi...
Si geci de motor, si bocanci, si plete...
Totul a inceput de la un mic detour pe care l-am facut aseara in drumul spre casa...prin Iron City. Iron City este un bar nou, sau relativ nou, pe la Universitate. Daca te iei dupa modul um se ajunge sau dupa intrare nu ai senzatia ca ar fi un loc in care ai fi in siguranta sa te afli. Mai ales daca observi (si nu ai cum sa nu observi) motoarele de la intrare. Ei bine, odata ce treci de poarta de fier (normal de altfel), intr-o seara de miercuri, patrunzi in lumea fascinanta a folk-ului. Folk cantat de tineri. Tineri care stiu sa se distreze si sa se simta bine unii cu altii. Pentru ca am sesizat ca este imposibil sa ajung acolo si sa nu intalnesc cel putin o persoana cunoscuta...si pusa pe distractie. Si asta ma face sa ma simt extraordinar oricat de obosita m-as simti. Fie ca este seara folk din Expirat, fie ca este in Iron...de fiecare data imi propun sa nu stau mult si cu toate astea nu ajung inainte de 2 acasa.
In seara cu pricina - ieri adica, atmosfera a fost si mai placuta, fierbinte as putea spune, pentru ca a fost ziua tinarului maestru in manuirea si atingerea coardelor de chitara, Dragos Boeru, una din cele mai frumoase si calde voci pe care eu la stiu. Imi reinnoiesc urarea de "La Multi Ani!" de aseara si pe acesta cale. Este un om extraordinar si cred ca a avut aseara parte de o seara extraordinara...cel putin pana la 1 30 cand am plecat eu. Si ziua lui de abia a inceput. Pe langa multimea de oameni veseli si pusi pe "caterinca" si distractie a fost su muzica...asa cum sta bine oricarei seri folk. S-au perindat pe scena, pe langa actorul principal, Costica, Tivodar, Martzu, un reprezentant al Tzapinarilor si unul (al) "Fara zahar" dar cu mult talent - au tinut isonul bine si micofonul incins Johnny, Body si ocazional, eminenta sa Shobo. Pe langa aceasta galerie si desfasurare de voci si prezente masculine, a mai incins scena un tanar poet&cantaret extrem de talentat si spontan - al carui nume imi scapa spre rusinea mea dar promit ca revin cu un later edit - care a improvizat niste melodii si momente intr-un mod delicios. Am ras cu lacrimi! Este absolut genial!
A fost frumos! S-a cantat, s-a ras! A fost o atmosfera pe care de mult nu am mai trait-o. Imi pare rau totusi ca nu a fost chiar completa gasca - si cine a lipsit se stie si sper sa ia masuri!
La multi ani Dragos! La mai mare si mai mult folk in Iron!
Pe langa numele simpaticului "show-man" voi reveni si cu niste poze!
Vorba cantecului ce a fost cantat din toti plamanii exstenti in club: "In seara asta vreau sa beau, sa uit de orice nevoi, sa sparg paharul si sa spun: sunt acum, aici cu voi!"
Later edit: Cateva poze
Totul a inceput de la un mic detour pe care l-am facut aseara in drumul spre casa...prin Iron City. Iron City este un bar nou, sau relativ nou, pe la Universitate. Daca te iei dupa modul um se ajunge sau dupa intrare nu ai senzatia ca ar fi un loc in care ai fi in siguranta sa te afli. Mai ales daca observi (si nu ai cum sa nu observi) motoarele de la intrare. Ei bine, odata ce treci de poarta de fier (normal de altfel), intr-o seara de miercuri, patrunzi in lumea fascinanta a folk-ului. Folk cantat de tineri. Tineri care stiu sa se distreze si sa se simta bine unii cu altii. Pentru ca am sesizat ca este imposibil sa ajung acolo si sa nu intalnesc cel putin o persoana cunoscuta...si pusa pe distractie. Si asta ma face sa ma simt extraordinar oricat de obosita m-as simti. Fie ca este seara folk din Expirat, fie ca este in Iron...de fiecare data imi propun sa nu stau mult si cu toate astea nu ajung inainte de 2 acasa.
In seara cu pricina - ieri adica, atmosfera a fost si mai placuta, fierbinte as putea spune, pentru ca a fost ziua tinarului maestru in manuirea si atingerea coardelor de chitara, Dragos Boeru, una din cele mai frumoase si calde voci pe care eu la stiu. Imi reinnoiesc urarea de "La Multi Ani!" de aseara si pe acesta cale. Este un om extraordinar si cred ca a avut aseara parte de o seara extraordinara...cel putin pana la 1 30 cand am plecat eu. Si ziua lui de abia a inceput. Pe langa multimea de oameni veseli si pusi pe "caterinca" si distractie a fost su muzica...asa cum sta bine oricarei seri folk. S-au perindat pe scena, pe langa actorul principal, Costica, Tivodar, Martzu, un reprezentant al Tzapinarilor si unul (al) "Fara zahar" dar cu mult talent - au tinut isonul bine si micofonul incins Johnny, Body si ocazional, eminenta sa Shobo. Pe langa aceasta galerie si desfasurare de voci si prezente masculine, a mai incins scena un tanar poet&cantaret extrem de talentat si spontan - al carui nume imi scapa spre rusinea mea dar promit ca revin cu un later edit - care a improvizat niste melodii si momente intr-un mod delicios. Am ras cu lacrimi! Este absolut genial!
A fost frumos! S-a cantat, s-a ras! A fost o atmosfera pe care de mult nu am mai trait-o. Imi pare rau totusi ca nu a fost chiar completa gasca - si cine a lipsit se stie si sper sa ia masuri!
La multi ani Dragos! La mai mare si mai mult folk in Iron!
Pe langa numele simpaticului "show-man" voi reveni si cu niste poze!
Vorba cantecului ce a fost cantat din toti plamanii exstenti in club: "In seara asta vreau sa beau, sa uit de orice nevoi, sa sparg paharul si sa spun: sunt acum, aici cu voi!"
Later edit: Cateva poze
joi, 20 martie 2008
Zombie Profesionali
Fara prea mult preambul, in mod retoric, voi ridica la fileu intrebarea care nu imi da pace in ultimul timp. “Unde e pasiunea si sufletul pe care ar trebui sa le punem in ceea ce facem?” Indiferent ca este vorba de cariera, de partea educationala sau profesionala sau de planul personal.
Ma uit dimineata la oamenii din jurul meu si majoritatea par a fi niste entitati fara suflet si vlaga, roboti setati sa isi scurga pasii (sau rotile dupa caz) in aceeasi ordine zilnica, respectand un acelasi tipar, atat de bine intiparit incat nici nu isi mai dau seama ca de fapt nu este al lor. Unde e suflul personal pe care il adaugam actiunilor noastre? Unde e implicarea cu trup si suflet in proiectele pe care le demaram si implementam? Unde e credinta in ceea ce facem si in fortele proprii? Unde pe parcursul vietii cineva ne taie alimentarea cu “pasiune”?
Ma gandesc la profesori – unde sunt acei Dascali, in adevaratul sens al cuvantului, ajunsi in acea postura din dragostea de a invata si forma caractere? (Ma refer aici la profesorii de scoala generala si invatatori - a caror influenta intr-adevar conteaza in viitorul unei persoane). Unde e daruirea cu care isi transmit cunostintele si experienta – stiind ca astfel vor contribui la formarea unor oameni de care mai apoi va depinde viitorul tarii? Unde este pasiunea si responsabilitatea pentru formarea unor oameni cu adevarat valorosi? Cati dintre actualii profesori inteleg ca viitorul depinde de oamenii care il vor forma?
Din aceeasi categorie ma intreb unde sunt doctorii care isi fac meseria din pasiune si din dorinta de a face ceva in mod real pentru semenii lor? Sunt de acord ca multi dintre tinerii viitori doctori intra idealisti pe poarta facultatii...dar ce se intampla pe parcurs? Unde dispare daruirea si implicarea...de ajung sa fie reci, distanti si neinteresati (decat dupa un mic stimulent pecuniar). Nu vreau sa generalizez...Nu sunt toti asa pentru ca am cunoscut la randul meu niste medici extraordinari...dar pe de alta parte si niste persoane care nu fac deloc cinste meseriei pe care si-au ales-o. Iar apogeul este reprezentat de asistente. Care sunt, in 80% din cazuri, ilustrarea perfecta a indiferentei si “acrelii”.
Cati dintre studenti se implica personal in proiectele pe care le au de facut? Ca doar vorba aia “traim in era copy/paste”.
Cati dintre cei angajati in companii si firme mai mari sau mai mici, pun intr-adevar suflet in activitile pe care le au de indeplinit, timp de mai mult de o saptamana dupa cresterea de salariu de 1 milion? Si daca sunt...cine si de ce le “da la cap”? Cati isi mai asuma responsabilitatea actiunilor, si inteleg ca isi asuma aceasta responsabilitate, din pur “bun simt” de business? Cati sunt cei care nu “isi baga picioarele” chiar daca fac ceea ce le place? Unde este implicarea propriu-zisa in activitatile curente?
Si atunci ne gandim ca ramane implicarea si pasiunea doar pentru actiunile din timpul liber! Oare???
Ma uit dimineata la oamenii din jurul meu si majoritatea par a fi niste entitati fara suflet si vlaga, roboti setati sa isi scurga pasii (sau rotile dupa caz) in aceeasi ordine zilnica, respectand un acelasi tipar, atat de bine intiparit incat nici nu isi mai dau seama ca de fapt nu este al lor. Unde e suflul personal pe care il adaugam actiunilor noastre? Unde e implicarea cu trup si suflet in proiectele pe care le demaram si implementam? Unde e credinta in ceea ce facem si in fortele proprii? Unde pe parcursul vietii cineva ne taie alimentarea cu “pasiune”?
Ma gandesc la profesori – unde sunt acei Dascali, in adevaratul sens al cuvantului, ajunsi in acea postura din dragostea de a invata si forma caractere? (Ma refer aici la profesorii de scoala generala si invatatori - a caror influenta intr-adevar conteaza in viitorul unei persoane). Unde e daruirea cu care isi transmit cunostintele si experienta – stiind ca astfel vor contribui la formarea unor oameni de care mai apoi va depinde viitorul tarii? Unde este pasiunea si responsabilitatea pentru formarea unor oameni cu adevarat valorosi? Cati dintre actualii profesori inteleg ca viitorul depinde de oamenii care il vor forma?
Din aceeasi categorie ma intreb unde sunt doctorii care isi fac meseria din pasiune si din dorinta de a face ceva in mod real pentru semenii lor? Sunt de acord ca multi dintre tinerii viitori doctori intra idealisti pe poarta facultatii...dar ce se intampla pe parcurs? Unde dispare daruirea si implicarea...de ajung sa fie reci, distanti si neinteresati (decat dupa un mic stimulent pecuniar). Nu vreau sa generalizez...Nu sunt toti asa pentru ca am cunoscut la randul meu niste medici extraordinari...dar pe de alta parte si niste persoane care nu fac deloc cinste meseriei pe care si-au ales-o. Iar apogeul este reprezentat de asistente. Care sunt, in 80% din cazuri, ilustrarea perfecta a indiferentei si “acrelii”.
Cati dintre studenti se implica personal in proiectele pe care le au de facut? Ca doar vorba aia “traim in era copy/paste”.
Cati dintre cei angajati in companii si firme mai mari sau mai mici, pun intr-adevar suflet in activitile pe care le au de indeplinit, timp de mai mult de o saptamana dupa cresterea de salariu de 1 milion? Si daca sunt...cine si de ce le “da la cap”? Cati isi mai asuma responsabilitatea actiunilor, si inteleg ca isi asuma aceasta responsabilitate, din pur “bun simt” de business? Cati sunt cei care nu “isi baga picioarele” chiar daca fac ceea ce le place? Unde este implicarea propriu-zisa in activitatile curente?
Si atunci ne gandim ca ramane implicarea si pasiunea doar pentru actiunile din timpul liber! Oare???
luni, 17 martie 2008
Mai avem nevoie si de ...minte!
In ultima vreme aud, vad si citesc despre tot mai multa lume ingrijorata de soarta mandrei noastre capitale! Proiecte de educatie, de mediu, respect pentru viitor etc. Toate bune si frumoase! Jos palaria pentru cei care au asemenea initiative, binevenite de altfel. In sfarsit s-au mai trezit si pe la noi oameni (sau interese!) care s-au prins ca atatea santiere si constructii ne umplu plamanii de praf, care au realizat ca betonarea Bucurestiului are si efecte daunatoare. Vorba cantecului: "mai avem nevoie si de iarba" - mai ales ca vine vara si se umplu iar terasele! Nu cred ca sunt multi cei care prefera in loc de sare in mancare un pumn de praf!
Interesele ca interesele...companiile se implica, primariile si diverse asociatii dau si ele o mana de ajutor, pentru imagine (deh! an electoral)si notorietate.
Acum lansez eu o provocare! Ce facem cu acel model de cetatean cu inteligenta cat bobul de mazare care are senzatia ca oriunde in jurul sau este un cos de gunoi??? Cum facem sa invatam specia neevoluata, ramasa la stadiul de euglena (nu ca as vrea sa jignesc sarmanul organism) care dupa ce consuma cu nesat bauturi datatoare de aripi (care conform etichetei revitalizeaza trupul si spiritul...pacat ca nu si neuronul)le arunca cu nonsalanta pe geamul autoturismului estimat in sume cu multe zerouri? Unde o fi dificultatea in a pastra deseul respectiv pana la apropierea unui cos de gunoi? Intotdeauna m-am gandit um poate vidul din capul acestor oameni sa ii impinga sa arunce servetele, cutii, sticle si altele in mijlocul drumului...in mijlocul orasului chiar! Cum sa mai avem pretentii sa educam oamenii in spiritul reciclarii si al grijii fata de mediu? Cum am putea sa invatam aceste specimene ca ar trebui sa ajungem si noi la nivelul tarilor civilizate...unde cutiile de aluminiu, sticlele si hartiile se arunca separat - si in mod sigur nu pe strada!
Vine primavara, da coltul ierbii si in bunul stil mioritic aerul se umple de miresme de gratar, mititei si alte preparate care pot fi perpelite si stropite cu bere. Sa ne intelegem...nu contest obiceiul la care ader de cate ori am ocazia! Contest ceea ce ramane in urma! De ce aceleasi specii neevoluate de primate nu sunt in stare sa isi adune peturile de bere, farfuriile de plastic si alte urme ale civilizatiei moderne? De ce in unica circumvolutiune prezenta pe creierul lor (si aia pe cale de disparitie) nu incape conceptul de a-ti strange gunoiul?
In rarele momente cand ma mai bucur de fascinantul peisaj montan autohton, bucuria si mandria de a ma fi nascut pe aceste plaiuri este umbrita de faptul ca prin paduri mai umbla si niste neaveniti care se simt datori sa isi marcheze traseul cu deseuri. Si cu greu imi infrang impulsul (care ma incearca si in mediul citadin) de a nu-i forta pe acesti "oameni" sa inghita ceea ce se simt indreptatiti sa arunce in natura.
Deci! Cum facem sa explicam acestor protozoare ca mediul in care traiesc nu este un cos de gunoi desi este populat de cateva animale specifice acestui mediu. Nu cred ca putem avea pretentii sa inteleaga ce inseamna gandire pe termen lung...sa inteleaga ca, daca nu fac un efort supraomenesc se poate ca progeniturile lor sa traasca printe munti de gunoaie.
Pe langa plantarea de copaci, iarba, flori si asa mai departe cred ca ar trebui sa incepem cu educarea oamenilor. Si ce ar fi ca fiecare din noi sa dam un exemplu!?
Interesele ca interesele...companiile se implica, primariile si diverse asociatii dau si ele o mana de ajutor, pentru imagine (deh! an electoral)si notorietate.
Acum lansez eu o provocare! Ce facem cu acel model de cetatean cu inteligenta cat bobul de mazare care are senzatia ca oriunde in jurul sau este un cos de gunoi??? Cum facem sa invatam specia neevoluata, ramasa la stadiul de euglena (nu ca as vrea sa jignesc sarmanul organism) care dupa ce consuma cu nesat bauturi datatoare de aripi (care conform etichetei revitalizeaza trupul si spiritul...pacat ca nu si neuronul)le arunca cu nonsalanta pe geamul autoturismului estimat in sume cu multe zerouri? Unde o fi dificultatea in a pastra deseul respectiv pana la apropierea unui cos de gunoi? Intotdeauna m-am gandit um poate vidul din capul acestor oameni sa ii impinga sa arunce servetele, cutii, sticle si altele in mijlocul drumului...in mijlocul orasului chiar! Cum sa mai avem pretentii sa educam oamenii in spiritul reciclarii si al grijii fata de mediu? Cum am putea sa invatam aceste specimene ca ar trebui sa ajungem si noi la nivelul tarilor civilizate...unde cutiile de aluminiu, sticlele si hartiile se arunca separat - si in mod sigur nu pe strada!
Vine primavara, da coltul ierbii si in bunul stil mioritic aerul se umple de miresme de gratar, mititei si alte preparate care pot fi perpelite si stropite cu bere. Sa ne intelegem...nu contest obiceiul la care ader de cate ori am ocazia! Contest ceea ce ramane in urma! De ce aceleasi specii neevoluate de primate nu sunt in stare sa isi adune peturile de bere, farfuriile de plastic si alte urme ale civilizatiei moderne? De ce in unica circumvolutiune prezenta pe creierul lor (si aia pe cale de disparitie) nu incape conceptul de a-ti strange gunoiul?
In rarele momente cand ma mai bucur de fascinantul peisaj montan autohton, bucuria si mandria de a ma fi nascut pe aceste plaiuri este umbrita de faptul ca prin paduri mai umbla si niste neaveniti care se simt datori sa isi marcheze traseul cu deseuri. Si cu greu imi infrang impulsul (care ma incearca si in mediul citadin) de a nu-i forta pe acesti "oameni" sa inghita ceea ce se simt indreptatiti sa arunce in natura.
Deci! Cum facem sa explicam acestor protozoare ca mediul in care traiesc nu este un cos de gunoi desi este populat de cateva animale specifice acestui mediu. Nu cred ca putem avea pretentii sa inteleaga ce inseamna gandire pe termen lung...sa inteleaga ca, daca nu fac un efort supraomenesc se poate ca progeniturile lor sa traasca printe munti de gunoaie.
Pe langa plantarea de copaci, iarba, flori si asa mai departe cred ca ar trebui sa incepem cu educarea oamenilor. Si ce ar fi ca fiecare din noi sa dam un exemplu!?
sâmbătă, 15 martie 2008
Culmea...
Azi voi scrie despre culmea imbecilitatii, inutilitatii si muncii in zadar in Bucuresti. In cartierul in care locuiesc (Dr Taberei) exista o strada, mare si circulata, intitulata acum "1 Mai" dar mai cunoscuta ca si "fosta Compozitorilor". Pe aceasta strada, in toamna, au inceput oamenii responsabili cu asfaltarea si bordurarea strazilor sa reconditioneze carosabilul. Foarte frumos...nu zic nimic de faptul ca nu era nevoie. Traim in era bordurilor si nu vad de ce aceasta strada ar fi scapat de blestem! Evident ca oamenii care isi parcau masinile pe strada au fost redirectionati. Inutil sa spun ca s-a creat un haos total pe o strada ingusta si circulata pe care oricum era haos. A venit iarna...lucrarile au stagnat. Macar au apucat sa puna bordurile si oamenii si-au reluat locurile de parcare pentru ca traficul sa-si reia pseudo-fluditatea. Daaaar...cum primavara vine cu nevoia de innoire...ce s-a gandit cineva (nu stiu cine dar oricum sunt convinsa ca este pentru un motiv foarte bun)? Sa faca un sant pe trotuar, un sant care evident sa intre si pe carosabil, implicit sa scoata noile si sclipitoarele borduri. Or fi ele inutile...dar daca tot le-au pus...Evident iar lipsa de locuri de parcare, iar haos, iar nervi! Imi inchipui ce o fi la gura locatarilor din zona! Si apoi...o luam de la capat! Alte borduri...alta distractie.
Iar amuzant este amenajarea spatiului verde de pe mijlocul strazii...Ce si-o zice primarul asta al nostru de l-a apucat harnicia acum? Cred ca ne subestimeaza inteligenta...si pe langa faptul ca eu personal nu sunt multumita de "prestatia" lui, ma mai simt si jignita si luata peste picior de atitudinea lui.
Mai incercam si altceva...alte borduri!
Iar amuzant este amenajarea spatiului verde de pe mijlocul strazii...Ce si-o zice primarul asta al nostru de l-a apucat harnicia acum? Cred ca ne subestimeaza inteligenta...si pe langa faptul ca eu personal nu sunt multumita de "prestatia" lui, ma mai simt si jignita si luata peste picior de atitudinea lui.
Mai incercam si altceva...alte borduri!
luni, 10 martie 2008
Prima impresie...
De mult vroiam sa scriu despre un anumit subiect cu care m-am confruntat si eu si cunoscuti ai mei. O discutie avuta cu un prieten al meu dupa-amiaza trecuta mi-a readus in atentie acest subiect si mi-am dat seama ca ceea ce mi s-a intamplat mie acum 6 – 7 luni nu a fost un caz trecator si nici nu s-a schimbat ceva intre timp.
Ei bine, este vorba despre interviurile de angjare! In general toata lumea se preocupe despre cum ar trebui sa se prezinte un candidat la aceste interviuri: inainte de intrviu – la telefon sa fie poiliticos si amabil, la interviu sa fie punctual, sa fie imbracat decent, adecvat, sa vorbeasca frumos, clar, sa vina cu argumente, sa zambeasca, sa fie relaxat, etc.
Din pacate, organizatiile nu trec si ele prin astfel de “pregatiri”. Si daca inainte, cand erau mai multi candidati si mai “avizi” dupa un loc de munca, organizatia isi permitea sa aleaga pentru ca avea de unde...acum sitauatia s-a cam schimbat! Candidatul isi alege organizatia – dupa multe criterii, printre primele ar fi modul “cum se prezinta la interviu”. Tragi-comic este facptul ca se prezinta intr-un mod undeva intre “de rasul lumii” si “jalnic”. Mai ales cand e vorba de la companii de la care ai si anumite pretentii. De fapt...cred ca in momentul in care un candidat se duce la un interviu este cam la fel cu prima intalnire: spera sa fie “the one”! Fie ca a aplicat singur, fie ca a fost “vanat” cred ca in mintea tuturor celor care se duc la interviu trece gandul “poate o fi ceva mai bun”. In cazurile nereusite la care ma refer eu azi, de cele mai multe ori prima impresie te cam lamureste despre ce e vorba....dar pentru ca esti om serios nu mai poti da inapoi acum cand ai ajuns la poarta! Te agati totusi de sentimentul pozitiv cu care ai venit: sa nu ne lasam pacaliti de aparente! Totusi, in momentul in care intrii in biroul ales la noroc (dupa putin timp de plimbat prin cladire caci nu este nimic sa-ti indice care este biroul cu pricina) te intampina un grup de “viitoare colege” cu o mina acra si vadit deranjata de aparitia ta...te invita sa iei loc langa alti candidati care asteapta (!) toti programati evident la aceeasi ora. Dupa 45 de minute in care singura distractie este conversatia celor din birou (traiasca open space-ul), conversatie care fara cea mai mica jena sa refera inclusiv la procesul de recrutare (“Auzi mah! Azi cati are? Pai astia care sunt aici...ieri au fost mai multi!” etc) iti reprimi imboldul de a pleca macar pentru ca sentimentul bun cu care ai ajuns aici s-a transformat intr-o curiozitate bolnava de a vedea cat poate dura circul si ce ar avea sa-ti ofere astfel incat macar sa te gandesti ca ai putea trece cu vederea ceea ce s-a intamplat pana ai ajuns sa ai interviul cu the big boss. Ei bine...ajungi si acolo! Intrii cu o mina detasata, saluti, dai sa strangi mana....suna mobilul! Nu al tau, ca esti om serios si vorba aceea, ai avut suficient timp sa-l inchizi cat ai asteptat. Al lui! Surprinzator nu e ca raspunde, ci ca vorbeste...mult! Cu tine acolo! In sfarsit convorbirea se incheie...”Seful” nu se prezinta! Desi tu i-ai dat o carte de vizita ca asa se face la o intalnire de afacaeri pana la urma, si asa ai invatat de la oamenii de la marketing ca e cel mai ieftin mod de promovare...Urmeaza interviul. Intrebari banale...aici nimic de obiectat. Urmeaza tiparele clasice ale unui interviu si se incheie apoteotic su “te sunam noi” si mana ta ramasa undeva in aer asteptand sa fie stransa ca la orice sfarsit de intalnire de afaceri! Oau! Inca o experienta de viata!
O fi atat de greu sa iti dai un minim de interes vis a vis de companie...daca intr-adevar se doreste angajarea celor mai buni oameni? Sau..macar buni! Mie nu mi se pare. Sunt anumite chestii care tin de “common sense” in afaceri. In primul rand, daca suni un candidat care nu a aplicat singur, ci l-ai gasit in baza de date – nu il suna sambata dupa ora 2, sau duminica…sau in timpul saptamanii dupa ora 8. Ok, probabil ca nu doarme, dar nici nu va ramane cu o senzatie placuta referitoare la “programul flexibil” din companie, eficienta angajatilor sau disperarea in gasirea unui candidat. In al doilea rand, daca sediul – din varii motive - nu iti permite sustinerea unui interviu decent, poti sa inviti candidatul la o cafenea. Se practica, e ok, e mai lejer si de ce nu ....mai productiv! Un lucru extrem de banal...pune-ti firma pe usa! Daca sediul este intr-un bloc – ceea ce probabil nu iti ofera prea multe posibilitati de branding - macar numele companiei sa apara pe usa apartamentului si neaparat la interfon! (mai ales daca este vorba de o companie de recrutare). Este ca si cum nu ti-ai sti propriul nume de botez! In al treilea rand, indicatiile cum se ajunge, persoana de contact si un numar de telefon. Sunt vitale! Nu mizati pe faptul ca un candidat ar trebui sa intrebe...poate e emotionat! Intampinarea candidatului este un alt lucru foarte important. Nu uitati ca unul dintre candidatii care tocmai a intrat pe usa este foarte posibil sa fie un viitor coleg! Tratati-l ca atare...pe fiecare in parte. Respectati programarea la interviu! Sau macar, daca din motive obiective s-a intarziat, nu lasati doi candidati pentru acelasi post sa stea in aceeasi “sala de asteptare” ..se creeaza o tensiune si o situatie destul de penibila. In momentul in care se termina interviul nu spuneti ca veti suna persoana si apoi sa nu o sunati! Este o chestie banala dar importanta! Pentru ambele parti!
Suntem in situatia in care companiile trebuie sa se “vanda” pe ele insele in fata candidatilor...care au ajuns sa fie din ce in ce mai pretentiosi. Deci fiecare detaliu conteaza! Si cum noi romanii suntem prin definitie un popor de “carcotasi” este mult mai usor sa vezi partile negative decat pe cele pozitive! Insa in cazul unor companii (indiferent de marime) cand vorbim de prezentarea in fata unui candidat, prezenta partilor negative nu are nici o scuza!
Ei bine, este vorba despre interviurile de angjare! In general toata lumea se preocupe despre cum ar trebui sa se prezinte un candidat la aceste interviuri: inainte de intrviu – la telefon sa fie poiliticos si amabil, la interviu sa fie punctual, sa fie imbracat decent, adecvat, sa vorbeasca frumos, clar, sa vina cu argumente, sa zambeasca, sa fie relaxat, etc.
Din pacate, organizatiile nu trec si ele prin astfel de “pregatiri”. Si daca inainte, cand erau mai multi candidati si mai “avizi” dupa un loc de munca, organizatia isi permitea sa aleaga pentru ca avea de unde...acum sitauatia s-a cam schimbat! Candidatul isi alege organizatia – dupa multe criterii, printre primele ar fi modul “cum se prezinta la interviu”. Tragi-comic este facptul ca se prezinta intr-un mod undeva intre “de rasul lumii” si “jalnic”. Mai ales cand e vorba de la companii de la care ai si anumite pretentii. De fapt...cred ca in momentul in care un candidat se duce la un interviu este cam la fel cu prima intalnire: spera sa fie “the one”! Fie ca a aplicat singur, fie ca a fost “vanat” cred ca in mintea tuturor celor care se duc la interviu trece gandul “poate o fi ceva mai bun”. In cazurile nereusite la care ma refer eu azi, de cele mai multe ori prima impresie te cam lamureste despre ce e vorba....dar pentru ca esti om serios nu mai poti da inapoi acum cand ai ajuns la poarta! Te agati totusi de sentimentul pozitiv cu care ai venit: sa nu ne lasam pacaliti de aparente! Totusi, in momentul in care intrii in biroul ales la noroc (dupa putin timp de plimbat prin cladire caci nu este nimic sa-ti indice care este biroul cu pricina) te intampina un grup de “viitoare colege” cu o mina acra si vadit deranjata de aparitia ta...te invita sa iei loc langa alti candidati care asteapta (!) toti programati evident la aceeasi ora. Dupa 45 de minute in care singura distractie este conversatia celor din birou (traiasca open space-ul), conversatie care fara cea mai mica jena sa refera inclusiv la procesul de recrutare (“Auzi mah! Azi cati are? Pai astia care sunt aici...ieri au fost mai multi!” etc) iti reprimi imboldul de a pleca macar pentru ca sentimentul bun cu care ai ajuns aici s-a transformat intr-o curiozitate bolnava de a vedea cat poate dura circul si ce ar avea sa-ti ofere astfel incat macar sa te gandesti ca ai putea trece cu vederea ceea ce s-a intamplat pana ai ajuns sa ai interviul cu the big boss. Ei bine...ajungi si acolo! Intrii cu o mina detasata, saluti, dai sa strangi mana....suna mobilul! Nu al tau, ca esti om serios si vorba aceea, ai avut suficient timp sa-l inchizi cat ai asteptat. Al lui! Surprinzator nu e ca raspunde, ci ca vorbeste...mult! Cu tine acolo! In sfarsit convorbirea se incheie...”Seful” nu se prezinta! Desi tu i-ai dat o carte de vizita ca asa se face la o intalnire de afacaeri pana la urma, si asa ai invatat de la oamenii de la marketing ca e cel mai ieftin mod de promovare...Urmeaza interviul. Intrebari banale...aici nimic de obiectat. Urmeaza tiparele clasice ale unui interviu si se incheie apoteotic su “te sunam noi” si mana ta ramasa undeva in aer asteptand sa fie stransa ca la orice sfarsit de intalnire de afaceri! Oau! Inca o experienta de viata!
O fi atat de greu sa iti dai un minim de interes vis a vis de companie...daca intr-adevar se doreste angajarea celor mai buni oameni? Sau..macar buni! Mie nu mi se pare. Sunt anumite chestii care tin de “common sense” in afaceri. In primul rand, daca suni un candidat care nu a aplicat singur, ci l-ai gasit in baza de date – nu il suna sambata dupa ora 2, sau duminica…sau in timpul saptamanii dupa ora 8. Ok, probabil ca nu doarme, dar nici nu va ramane cu o senzatie placuta referitoare la “programul flexibil” din companie, eficienta angajatilor sau disperarea in gasirea unui candidat. In al doilea rand, daca sediul – din varii motive - nu iti permite sustinerea unui interviu decent, poti sa inviti candidatul la o cafenea. Se practica, e ok, e mai lejer si de ce nu ....mai productiv! Un lucru extrem de banal...pune-ti firma pe usa! Daca sediul este intr-un bloc – ceea ce probabil nu iti ofera prea multe posibilitati de branding - macar numele companiei sa apara pe usa apartamentului si neaparat la interfon! (mai ales daca este vorba de o companie de recrutare). Este ca si cum nu ti-ai sti propriul nume de botez! In al treilea rand, indicatiile cum se ajunge, persoana de contact si un numar de telefon. Sunt vitale! Nu mizati pe faptul ca un candidat ar trebui sa intrebe...poate e emotionat! Intampinarea candidatului este un alt lucru foarte important. Nu uitati ca unul dintre candidatii care tocmai a intrat pe usa este foarte posibil sa fie un viitor coleg! Tratati-l ca atare...pe fiecare in parte. Respectati programarea la interviu! Sau macar, daca din motive obiective s-a intarziat, nu lasati doi candidati pentru acelasi post sa stea in aceeasi “sala de asteptare” ..se creeaza o tensiune si o situatie destul de penibila. In momentul in care se termina interviul nu spuneti ca veti suna persoana si apoi sa nu o sunati! Este o chestie banala dar importanta! Pentru ambele parti!
Suntem in situatia in care companiile trebuie sa se “vanda” pe ele insele in fata candidatilor...care au ajuns sa fie din ce in ce mai pretentiosi. Deci fiecare detaliu conteaza! Si cum noi romanii suntem prin definitie un popor de “carcotasi” este mult mai usor sa vezi partile negative decat pe cele pozitive! Insa in cazul unor companii (indiferent de marime) cand vorbim de prezentarea in fata unui candidat, prezenta partilor negative nu are nici o scuza!
duminică, 2 martie 2008
Marketer sau Sisif!?
Legenda lui Sisif se refera la munca in zadar. Sisif a fost pedepsit de catre Zeus la o cazna perpetua: el a fost sortit să urce un deal impingand vesnic o stanca uriaşa, care o data ajunsa in varf, se rostogolea din nou la vale si cazna era reluata. Cam asta se intampla si cu activitatea de marketing din multe companii din Romania anului 2008.
Teoretic marketingul ar trebui sa fie ceea ce ridica o companie, o face cunoscuta, o face sa se adapteze la piata si sa raspunda cat mai eficient nevoilor si dorintelor clientilor. Teoretic! In realitate nu sa intampla intotdeauna asa. Marketingul, ca activitate, departament sau persoana, este vazut doar ca un consumator de resurse. La marketing nu se face decat sa se cheltuie bani fara un efect vizibil. Oare?! Dar hai sa o luam punctual:
Situatia 1. Proaspat angajat intr-un post cu responsabilitati de marketing. Vii cu entuziasm intr-o firma...studiezi (sau deja stii) piata, ai idei, te ambalezi, faci o multime de actiuni, le gandesti, le planifici, le bugetezi, te gandesti ce tare ar fi....te duci la organul de conducere..si tzeapa! Ti se demonteaza rand pe rand: nu avem buget, nu am mai facut e asa ceva, activitatea nu se preteaza, nu are rost, prea multi bani, nu ne trebuie, de ce am face asta...si alte obiectii de acest gen! Si uite asa te “dezumflii”...si ajungi sa te ocupi de pixuri, mailuri si alte activitati (in cel mai fericit caz cand nu ajungi sa te ocupi de activitati din cu totul alte domenii)...care s-au facut si pana acum si s-au dovedit de succes deci “de ce sa schimbam ceva ce merge?”
Situatia 2.Te gandesti sa faci ceva diferit – sa intrii mai puternic in on-line, site-ul mai bine pus la punct, optimizat, un blog, newsletter si alte activitati pe Internet (care in principiu necesita si ceva bani daca tu ca director de marketing nu ai si cunostinte de programare, webdesign, seo, usability si eventual scriitor/poet/designer/grafician etc )...tzeapa again! De ce? Nu are sens! Seful pur si simplu nu intelege ca in zilele noastre on-line-ul este un principal “teren de joc” pentru comunicare/marketing/promovare.
Situata 3. Ti se spune ca esti prea mic/tanar etc – cum poti tu sa vii cu propuneri/idei. Ce stii tu? Comenteaza asta! Si atunci nu te intrebi: “oare de ce imi platesc oamenii astia salariul si ce caut eu aici?!”
Situatia 4.Vanzarile cresc – ura pentru departamentul de vanzari! Vanzarile scad – hua ptr dept de marketing si actiunile sale defectuoase de comunicare! Nu conteaza ca distributia nu e ok, nu conteaza ca cei care presteaza serviciile nu sunt in totalitate pregatiti, nu conteaza ca nu sunt respectate promisiunile, nu conteaza ca produsul are probleme, nu conteaza ca service-ul lasa de dorit, nu conteaza ca atitudinea angajatilor e de-a dreptul jignitoare…COMUNICAREA e defectuoasa !!! Sa dam cu pietre ! Aaa...sa nu fiu inteleasa gresit! Marketingul ar trebui sa se implice in toate cele 4 directii: produs, pret, distributie, promovare. Dar cati oameni din departamentele de marketing chiar fac lucrul acesta? Fie timpul, fie conducerea impiedica implicarea celor ce ar trenui sa aiba un cuvant de spus! In cate companii directorii nu sunt direct implicati (la nivel de decizie) in tot ceea ce inseamna marketing si mai ales comunicare? In cate companii bugetul si decizia apartine exclusiv responsabilului de marketing?
Situatia 5. Daca responsabilul de marketing spune ca “e o problema la produs !” sau la logistica, sau la distributie...raspunsul, de cele mai multe ori este: “pleaca mai de aici…ce stii tu ? vezi-ti de reclamele tale...ce? eu ma bag peste activitatea ta?” Cand o sa inteleaga toata lumea ca trebuie sa lucreze impreuna la modul real! Cand o sa se inteleaga faptul ca o companie este ca o barca si ca trebuie sa vasleasa toti in acelasi sens pentru a putea inainta! Daca va angajati un om la marketing/comunicare si in principiu are si idei, stie despre ce vorbeste (ca doar de aia a fost angajat!) lasati-l oameni buni sa-si faca treaba! Un marketer cunoaste piata! Cerceteaza piata! Lasati-l sa vina cu recomandari, sa reprezinte compania acolo unde este nevoie de o parere pertinenta asupra pietei, oportunitatilor etc.
Cam astea ar fi principalele situatii. Evident cu variatiuni pe aceeasi tema. Am in continuare cateva recomandari pentru cei care au pretentii de a “avea marketing” in companie – adica pentru conducere in general:
- Rezultatele marketingului de cele mai multe ori nu se intampla MAINE! Activitatea de marketing nu implica un rezultat in 24 de ore reflectat in vanzari sau profit. Acolo e treaba vanzarilor. Marketingul e mai subtil ...e de lunga durata...dar durabil!
- Creste piata? Va trage afacerea oricum in sus? Ce nevoie mai aveti de Marketing! Gresit ! Marketingul este combustibilul afacerii – face legatura cu piata si cu clientii !
- Marketingul nu este consumator de resurse ! Marketingul face fundatia pentru un zgarie nori !
- Cand o sa invatati sa ganditi pe termen lung? Rata demisiilor in urma participarii la traininguri/cursuri/mastere/mba-uri este f mare! De ce? Pentru ca oamenii se deschid la minte si realizeaza ca nu pot apilca ideile in compania la care lucreaza! Nu mai trimiteti oamenii aiurea la curs, doar pentru ca e trendy, ca sa nu le mariti salariul, ca sa ii fidelizati! Ascultati-i ce au de zis in urma trainingului. Vin cu idei si entuziasm ceea ce nu poate fi decat benefic ptr firma. Totodata, in marketing fluctuatia de personal e f mare! Si ce se intampla? Vine o persoana noua in departament...care evident va vrea sa schimbe ceva...vine cu idei, si s-au dus pe apa sambetei toate valorile, misiunea, obiectivele etc! Aveti un markter bun..lasati-l sa isi faca treaba!
- Nu mai considerati ca nu aveti nevoie de marketing! Va veni vremea cand o sa aveti! Si atunci veti da din colt in colt! Ganditi in perspectiva!
Teoretic marketingul ar trebui sa fie ceea ce ridica o companie, o face cunoscuta, o face sa se adapteze la piata si sa raspunda cat mai eficient nevoilor si dorintelor clientilor. Teoretic! In realitate nu sa intampla intotdeauna asa. Marketingul, ca activitate, departament sau persoana, este vazut doar ca un consumator de resurse. La marketing nu se face decat sa se cheltuie bani fara un efect vizibil. Oare?! Dar hai sa o luam punctual:
Situatia 1. Proaspat angajat intr-un post cu responsabilitati de marketing. Vii cu entuziasm intr-o firma...studiezi (sau deja stii) piata, ai idei, te ambalezi, faci o multime de actiuni, le gandesti, le planifici, le bugetezi, te gandesti ce tare ar fi....te duci la organul de conducere..si tzeapa! Ti se demonteaza rand pe rand: nu avem buget, nu am mai facut e asa ceva, activitatea nu se preteaza, nu are rost, prea multi bani, nu ne trebuie, de ce am face asta...si alte obiectii de acest gen! Si uite asa te “dezumflii”...si ajungi sa te ocupi de pixuri, mailuri si alte activitati (in cel mai fericit caz cand nu ajungi sa te ocupi de activitati din cu totul alte domenii)...care s-au facut si pana acum si s-au dovedit de succes deci “de ce sa schimbam ceva ce merge?”
Situatia 2.Te gandesti sa faci ceva diferit – sa intrii mai puternic in on-line, site-ul mai bine pus la punct, optimizat, un blog, newsletter si alte activitati pe Internet (care in principiu necesita si ceva bani daca tu ca director de marketing nu ai si cunostinte de programare, webdesign, seo, usability si eventual scriitor/poet/designer/grafician etc )...tzeapa again! De ce? Nu are sens! Seful pur si simplu nu intelege ca in zilele noastre on-line-ul este un principal “teren de joc” pentru comunicare/marketing/promovare.
Situata 3. Ti se spune ca esti prea mic/tanar etc – cum poti tu sa vii cu propuneri/idei. Ce stii tu? Comenteaza asta! Si atunci nu te intrebi: “oare de ce imi platesc oamenii astia salariul si ce caut eu aici?!”
Situatia 4.Vanzarile cresc – ura pentru departamentul de vanzari! Vanzarile scad – hua ptr dept de marketing si actiunile sale defectuoase de comunicare! Nu conteaza ca distributia nu e ok, nu conteaza ca cei care presteaza serviciile nu sunt in totalitate pregatiti, nu conteaza ca nu sunt respectate promisiunile, nu conteaza ca produsul are probleme, nu conteaza ca service-ul lasa de dorit, nu conteaza ca atitudinea angajatilor e de-a dreptul jignitoare…COMUNICAREA e defectuoasa !!! Sa dam cu pietre ! Aaa...sa nu fiu inteleasa gresit! Marketingul ar trebui sa se implice in toate cele 4 directii: produs, pret, distributie, promovare. Dar cati oameni din departamentele de marketing chiar fac lucrul acesta? Fie timpul, fie conducerea impiedica implicarea celor ce ar trenui sa aiba un cuvant de spus! In cate companii directorii nu sunt direct implicati (la nivel de decizie) in tot ceea ce inseamna marketing si mai ales comunicare? In cate companii bugetul si decizia apartine exclusiv responsabilului de marketing?
Situatia 5. Daca responsabilul de marketing spune ca “e o problema la produs !” sau la logistica, sau la distributie...raspunsul, de cele mai multe ori este: “pleaca mai de aici…ce stii tu ? vezi-ti de reclamele tale...ce? eu ma bag peste activitatea ta?” Cand o sa inteleaga toata lumea ca trebuie sa lucreze impreuna la modul real! Cand o sa se inteleaga faptul ca o companie este ca o barca si ca trebuie sa vasleasa toti in acelasi sens pentru a putea inainta! Daca va angajati un om la marketing/comunicare si in principiu are si idei, stie despre ce vorbeste (ca doar de aia a fost angajat!) lasati-l oameni buni sa-si faca treaba! Un marketer cunoaste piata! Cerceteaza piata! Lasati-l sa vina cu recomandari, sa reprezinte compania acolo unde este nevoie de o parere pertinenta asupra pietei, oportunitatilor etc.
Cam astea ar fi principalele situatii. Evident cu variatiuni pe aceeasi tema. Am in continuare cateva recomandari pentru cei care au pretentii de a “avea marketing” in companie – adica pentru conducere in general:
- Rezultatele marketingului de cele mai multe ori nu se intampla MAINE! Activitatea de marketing nu implica un rezultat in 24 de ore reflectat in vanzari sau profit. Acolo e treaba vanzarilor. Marketingul e mai subtil ...e de lunga durata...dar durabil!
- Creste piata? Va trage afacerea oricum in sus? Ce nevoie mai aveti de Marketing! Gresit ! Marketingul este combustibilul afacerii – face legatura cu piata si cu clientii !
- Marketingul nu este consumator de resurse ! Marketingul face fundatia pentru un zgarie nori !
- Cand o sa invatati sa ganditi pe termen lung? Rata demisiilor in urma participarii la traininguri/cursuri/mastere/mba-uri este f mare! De ce? Pentru ca oamenii se deschid la minte si realizeaza ca nu pot apilca ideile in compania la care lucreaza! Nu mai trimiteti oamenii aiurea la curs, doar pentru ca e trendy, ca sa nu le mariti salariul, ca sa ii fidelizati! Ascultati-i ce au de zis in urma trainingului. Vin cu idei si entuziasm ceea ce nu poate fi decat benefic ptr firma. Totodata, in marketing fluctuatia de personal e f mare! Si ce se intampla? Vine o persoana noua in departament...care evident va vrea sa schimbe ceva...vine cu idei, si s-au dus pe apa sambetei toate valorile, misiunea, obiectivele etc! Aveti un markter bun..lasati-l sa isi faca treaba!
- Nu mai considerati ca nu aveti nevoie de marketing! Va veni vremea cand o sa aveti! Si atunci veti da din colt in colt! Ganditi in perspectiva!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
