Zombie Profesionali

Fara prea mult preambul, in mod retoric, voi ridica la fileu intrebarea care nu imi da pace in ultimul timp. “Unde e pasiunea si sufletul pe care ar trebui sa le punem in ceea ce facem?” Indiferent ca este vorba de cariera, de partea educationala sau profesionala sau de planul personal.
Ma uit dimineata la oamenii din jurul meu si majoritatea par a fi niste entitati fara suflet si vlaga, roboti setati sa isi scurga pasii (sau rotile dupa caz) in aceeasi ordine zilnica, respectand un acelasi tipar, atat de bine intiparit incat nici nu isi mai dau seama ca de fapt nu este al lor. Unde e suflul personal pe care il adaugam actiunilor noastre? Unde e implicarea cu trup si suflet in proiectele pe care le demaram si implementam? Unde e credinta in ceea ce facem si in fortele proprii? Unde pe parcursul vietii cineva ne taie alimentarea cu “pasiune”?
Ma gandesc la profesori – unde sunt acei Dascali, in adevaratul sens al cuvantului, ajunsi in acea postura din dragostea de a invata si forma caractere? (Ma refer aici la profesorii de scoala generala si invatatori - a caror influenta intr-adevar conteaza in viitorul unei persoane). Unde e daruirea cu care isi transmit cunostintele si experienta – stiind ca astfel vor contribui la formarea unor oameni de care mai apoi va depinde viitorul tarii? Unde este pasiunea si responsabilitatea pentru formarea unor oameni cu adevarat valorosi? Cati dintre actualii profesori inteleg ca viitorul depinde de oamenii care il vor forma?

Din aceeasi categorie ma intreb unde sunt doctorii care isi fac meseria din pasiune si din dorinta de a face ceva in mod real pentru semenii lor? Sunt de acord ca multi dintre tinerii viitori doctori intra idealisti pe poarta facultatii...dar ce se intampla pe parcurs? Unde dispare daruirea si implicarea...de ajung sa fie reci, distanti si neinteresati (decat dupa un mic stimulent pecuniar). Nu vreau sa generalizez...Nu sunt toti asa pentru ca am cunoscut la randul meu niste medici extraordinari...dar pe de alta parte si niste persoane care nu fac deloc cinste meseriei pe care si-au ales-o. Iar apogeul este reprezentat de asistente. Care sunt, in 80% din cazuri, ilustrarea perfecta a indiferentei si “acrelii”.
Cati dintre studenti se implica personal in proiectele pe care le au de facut? Ca doar vorba aia “traim in era copy/paste”.

Cati dintre cei angajati in companii si firme mai mari sau mai mici, pun intr-adevar suflet in activitile pe care le au de indeplinit, timp de mai mult de o saptamana dupa cresterea de salariu de 1 milion? Si daca sunt...cine si de ce le “da la cap”? Cati isi mai asuma responsabilitatea actiunilor, si inteleg ca isi asuma aceasta responsabilitate, din pur “bun simt” de business? Cati sunt cei care nu “isi baga picioarele” chiar daca fac ceea ce le place? Unde este implicarea propriu-zisa in activitatile curente?

Si atunci ne gandim ca ramane implicarea si pasiunea doar pentru actiunile din timpul liber! Oare???