luni, 6 iulie 2009

Imagini si umbre...

In copilarie suntem cel mai usor de impresionat. Atunci trec prin viata noastra oameni si ajungem in locuri care ne marcheaza. Sunt momente care ne raman gravate in suflet si am vrea sa le pastram mereu acolo...sa le traim asa cum sunt, sa fie ale noastre mereu.

Sunt oameni si momente care isi pun amprenta asupra a ceea ce devenim cand suntem mari!

Insa vine si un moment in care ne confruntam cu disparitia acestora...oamenii mor...locurile dispar sau nu mai sunt aceleasi...

Cred ca in viata fiecaruia ajung sa se succeada acele momente in care afli de disparitia unor oameni pe care nu i-ai cunoscut personal insa ti-au marcat etape importante ale vietii. Si desi ceea ce lasa in urma ii face sa traiasca vesnic...ramai totusi cu un gust fad...da! si idolii sunt oameni! Si nu ma refer aici numai la Michael Jackson, ci si la Florian Pitis, Dem Radulescu si ei sunt doar cativa la care am avut aceasta senzatie...Si totusi nu mor niciodata...

Pe masura ce trece timpul si incepem sa ne gandim la copii, ne dorim sa ii crestem in aceeasi lume in care am crescut si noi. Cu aceleasi valori si acelasi tip de prieteni. Din pacate lumea in care vor creste ei e altfel...pentru ca pana la urma tot noi suntem responsabili de schimbarea ei. Pentru ca noi ne schimbam...valorile noastre se schimba si uitam ca lumea in care ne vom creste copii tine in mare parte de temelia pe care o punem in prezent. Nu ne gandim in viitor...

Am fost week-endul asta in Vama si pentru prima data am avut senzatia "paradisului pierdut". Ceva s-a schimbat, ceva lipseste, ceva nu mai e acolo! Am crescut si noi si altii care au dat viata Vamei asa cum o stiam. Mimi spunea ca pe vremuri era indignata pe cei care veneau in Vama si nu aveau ce cauta acolo...acum noi nu mai avem ce cauta acolo! Pentru ca a devenit un fel de loc de pelerinaj pentru "mamaistii" care vor sa para cool-boem. A ramas putin, mult prea putin din Vama pe care o stiam...Vama inteligenta, Vama boema, Vama de oameni liberi, Vama de mii de stele... Si cat vor mai supravietui aceste insule? Deocamdata revenim...pentru ca suntem nostalgici...pana cand nu vom mai avea motive sa revenim! Pentru ca ne cream un alt univers al nostru...

2 comentarii:

Mimi spunea...

Da, eram indignata si voiam sa pun filtru la intrarea in Vama, sa ma asigur ca nu intra decat cine simte boem. Intre timp m-am mai domolit, nu cred ca am devenit mai toleranta, dar nu mai sunt asa pornita impotriva neavenitilor. Cred ca e doar resemnare. Am inteles ca e mult prea tarziu sa ne intoarcem la starea originara. Despre Vama s-au scris multe, nu are rost s-o mai plangem, s-a dus. Ramane doar in sufletele noastre.

mushu's blue world spunea...

Mimi,Abe va sustin.Si eu m-am resemnat de mult, ca ceea ce a fost nu mai este de atata timp...si intr-adevar, acum, noi suntem cei care facem nota discordanta, suntem minoritari in locul in care ne simteam ca acasa...