Azi e 14 februarie! Ma alatur si eu efuziunilor virtuale generate de aceasta minunata zi…ca sa fiu in trend.
Sarbatoarea “nationala” a iubirii de Valentine’s Day. Am adoptat-o…ne-am insusit-o…e a noastra si o asteptam cu sufletul la gura! Azi dragostea pluteste in aer …ma rog in Bucuresti in smog, poluare, abur, fum etc…bere si vin dupa caz. Important e ca pluteste si ca nu o inecam! Ce poate fi mai frumos decat dragostea!? Va spun eu: banii!!! De ce banii? Pai e simplu…Valentine’s Day nu ar fi existat daca nu erau la baza interese materiale, pecuniare si de profit!
Dar…sa nu ma intelegeti gresit! Nu sunt anti Valentine’s! Imi place ideea! Sarbatorim un sentiment frumos. Destul de banalizat in zilele noastre…dar frumos in esenta! Apreciez aceasta sarbatoare prin prisma beneficiilor pe care ea le-a adus in Romania. In primul rand:
- Azi oamenii se iubesc! Azi. In restul zilelor…cum o vrea Dumnezeu. Dar azi, “Te iubesc” e motto-ul general. Adevarul e ca aveam nevoie de o astfel de sarbatoare, acum in Februarie. Daca stam sa ne gandim, pana acum cativa ani (pana sa vina Valentinul/a), Februarie era o luna destul de plictisitoare. Era asa…postata prost. De la Sf Ion pana in Martisor nu mai aveam nici un motiv festiv de a cheltui bani. Pusa intre Ianuarie (declarata de “specialisti” – io una nu stiu care specialisti – drept cea mai deprimanta luna) si Martie (venirea oficiala a primaverii pe care cred ca o asteptam cu totii), Februarie era asa…trista! Scurta si trista…trecea asa neobservata. Nu faceam decat sa muncim! Naspa!!! Cred ca de asta avem noi ca popor atatea bile negre, neajunsuri, probleme economice, suntem vazuti cum suntem si ne vedem mai rau decat ne vad altii. Ca nu am avut Valentine’s. Ne punem totusi speranta in generatiile tinere. Noroc ca au venit fratii nostri americani si ne-au invatat ce e iubirea!
- Odata cu Valentine’s s-a trezit si spiritul patriotic in noi si am constatat ca de muuuulta vreme aveam si noi un amarat de Dragobete! Tot Valentin/a l-a scos la vedere…si tot pe standuri, tarabe, rafturi si gondole. Totul e de vanzare!
- Alt beneficiu ar fi consumul. A doar traim intr-o societate de consum. Cred si eu ca unele banci “stiu exact ce ne dorim” daca abia ce am carpit de bine de rau linia de credit si gaura in cont…ca bagam iar mana pana la cot. Apare micul Cupidon, zambind ironico-inocent, zburatacindu-se prin toate spatiile comerciale, impartind cu generozitate sagetele in stanga si in dreapta nimerind mai mult portofelul decat inima, de mai degraba iti vine sa-l pleznesti cu pliciul de muste! Daca Doamne fereste, nu te-ai pregatit pentru seara de azi inca, si ai lasat-o pe ultima suta de metrii (indiferent de sex) si vrei sa compensezi cu o cina romantica acasa (ca in oras ciuciu!!! E full si rezervat in orice unitate de alimentatie publica inca de ieri alaltaieri. Si poti sa ti-i mai imaginezi si pe cei cu care vorbesti la telefon cum rad pe infundate cu toate partile corpului ca tu ai ramas singurul luzer – adica fraier/a care o sa si-o fure “big time” diseara ca s-a gandit la cariera si nu la amor! ) si te duci la supemarket vei avea surpriza raftului de vin rosu prin care bate vantul, la fel si cel de lumanari, bomboane, ciocolata etc. Este adevarat: orice ai face Dragostea trece prin Stomac…si prin portofel/card! La fel consumul de prostii paroase, pufoase, roz, rosii, cu tenta mai mult sau mai putin “romantica” (sa nu zic sexuala), inimioare, maimutzoi de plus, flori si mai “high-class-ul” bjuterii, explodeaza! Cel mai prost in aceasta zi stau barbatii. Pentru o femeie e mai simplu sa organizeze o seara perfecta: bere, pizza, sex si gata! Seara si femeia visurilor.
- Manifestarea creativitatii este un alt punct pozitiv al zilei de Valentine’s. Cate chestii se pot face din dragoste. Nu imi imaginez vre-un domeniu care sa nu aiba de castigat de pe urma acestei zile daca isi pune un pic mintea la contributie. Este una din zilele in care poti sa vinzi cu success “nimic”. Exista site-uri care vand stele cu numele persoanei iubite! Stele…de pe cer! Oau! Toata lumea se intrece in a-si promova cat mai bine sentimentele. Manifestarea romantismului nu are limite! Cea mai interesanta idee mi s-a parut seara tematica de la LaserMegazone. Vii si te impusti cu iubitul/iubita! Genial! Ai ocazia sa eliberezi energile negative, sa te refuleziin mod absolut innocent. Si daca cumva, tensiunile se agraveaza in cursul serii…se pot rezolva acasa intr-un mod foarte placut!
Mai ramane sa stabilim pe cand o Zi a Sfantului Patrick (ca poate d-l Vanghelie are si niste vopsea verde sa vopsim trotuarele, bordurile, gropile etc, Dambovita si asa bate spre verzui), o Zi a Recunostintei (sau a ne-recunostintei), o Zi a Reginei (Marii Britanii, Spaniei etc), o Zi a Bastiliei (ca tot avem Bucurestiul ca micul Paris)? Nu de alta dar si asa se zice ca avem cele mai putine zile libere de sarbatori din Europa. Si noua ne place sa bem!
Pana una alta eu propun Ziua Nationala a Betivilor si Viciatilor – care sa dureze 3 zile cu incepere de ultima miercuri a fiecarei luni sa putem face punte cu week-endul si poate ne trezim din betie pana luni, Ziua Nationala a Durerii in Cot (libera cu ordonanta de la Guvern), Ziua Sfanta a Asfaltarii (in care se aduc ofrande amortizoare, jenti si alte piese vitale ale masinii…si iar se bea pentru ca este obligatoriu mersul pe jos)…si alte asemenea zile, bun prilej de baut, ne-muncit si gratarit! Astept si alte propuneri de zile nationale si prilejuri de baut si chaltuit bani!
Pana atunci…Sa va iubiti bine! :)
joi, 14 februarie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
foarte tare!
Excelent spus!
Trimiteți un comentariu