joi, 31 iulie 2008

Insider Reloaded!

Luni si marti am organizat editia a doua a trainingului INSIDER – training de marketing intern sustinut de Florina Pinzaru. Auditoriul a fost divers – ceea ce m-a bucurat – fiind compus atat din oameni de HR cat si de Marketing. Cred ca este unul dintre putinele traininguri la care oamenii vin in unanimitate din curiozitate si interes personal mai mult decat stimulati de companie. Sunt intr-adevar oameni care vor sa schimbe ceva!

Din nou Florina a fost la inaltime...imi place si o admir foarte mult pentru modul cum sustine un training si transmite informatiile.

Redau mai jos cateva dintre cele mai importante si interesante idei care au reiesit din acest training:

- Marketingul nu este doar o activitate la nivelul firmei, ci trebuie regasit ca si “gandire de marketing” la toate nivelele si departamentele; Fiecare din noi, indiferent de departamentul caruia ii apartinem, trebuie sa gandim in termeni de marketing – in primul rand sa stim sa ne studiem “consumatorii”/”clientul” muncii noastre.
- “Oponentii” (acei “Gica Contra”) care exista in orice companie, apar din cauza ca intelegem actiuni, termeni etc in mod diferit de la persoana la persoana; De aceea este nevoie de o strategie – trebuie ca tuturor sa le fie comunicata aceasta strategie;
- Intelegerea si sustinerea/acceptul managementului este foarte importanta;
- De multe ori, valorile unei companii sunt scrise de cineva de la marketing sau PR doar pentru ca trebuie sa apara ceva pe site sau in brosurile de prezentare, fara sa aiba o baza solida si sustinerea din interior. Mai mult, ar trebui sa se tina cont ca valorile nu sunt sloganuri!
- Trebuie sa tinem mint ca nu Departamentele comunica intre ele...ci oamenii din aceste departamente!
- Un “best practice” in maketing intern este obiceiul de a lua masa impreuna – acest obicei ajuta la soliditatea echipei si stimuleaza comunicarea.
- Cultura companiei se transforma in valori reflectate in atitudini si apoi in comportament.
- Viziunea nu trebuie comunicata decat angajatilor si tebuie sa fie indrazneata, motivatoare si atractiva pentru toata lumea.
- Leaderul se ocupa cu valorile, principiile, stilurile si atitudinile in timp ce managerul este responsabil pentru misiune, obiective, strategii si planuri. De aceea intre cei doi trebuie sa existe linii puternice de coordonare – trebuie sa se puna de acord si sa inteleaga nevoia unuia fata de celalalt.
- In organizarea unor evenimente de marketing (ex: prezenta la un targ ) este bine sa fie implicati si oameni de la alte departamente – sa vina cu idei, propuneri; astfel se genereaza transparenta, aderare si implicare. Activitatile de marketing trebuie “vandute” in interiorul firmei – ce face departamentul de marketing? Cum poate comunica ceea ce face si cum ajuta firma? Prin organizarea de Workshopuri interne antrenante care favorizeaza cunoasterea reciproca.
- PR-ul trebuie sa contribuie si el la implementarea strategiei de marketing intern.
- Marketingul = managementul cererii (cf. Kotler)
- Marketingul intern = evident, managementul cererii interne
- PR = managementul reputatiei
- Cel mai important criteriu de segmentare interna este reprezentat de ASTEPTARI

Pe langa toate astea s-au discutat studii de caz si alte situatii relevante pentru fiecare companie in parte.

In luna octombrie va avea loc urmatoarea editie. Pana atunci aveti timp sa evaluati cat de util este marketingul intern in companie – aduce valoare!

Un comentariu:

Unknown spunea...

Ioana, nu ma mai luada atat, ca ma rusinez... :)
Vacanta frumoasa si voua!