luni, 6 octombrie 2008

Kia Cee’d crash test!

Video recomandat si Know-how furnizat de Alexz.

Ce e interesant de observat este ca la 64 km/h practic te dai jos din masina si pleci pe picioarele tale avand in vedere ca usile pragurile si rotile nu de deformeaza si nu intra in habitaclu. Bine…asta daca nu te rupe airbagul! Si asta nu e valabil numai la Cee’d ci la orice masina care obtine minim 4 stele in Crash.

Oricum…remarcabil ca desi masina schiteaza impactul cu o alta masina la 64 de km/h isi face botul praf! Si la cum arata lovitura…sa nu fie macar un pic deformate usile …e o treaba! Bv Kia!

Tot pe site-ul Euroncap gasiti rezultatele Crash-testelor pentru majoritatea marcilor si tipurilor de masini!

Interesant de vazut inainte sa-ti cumperi masina!

joi, 2 octombrie 2008

De ce e util sa mergi la Traininguri?

Motive de participare la traininguri sunt destule...dar depinde de cum stii sa valorifici oportunitatile care apar acolo!

De ce e util sa mergi la un training? Pentru ca pe langa informatii si cunostinte, viziuni si pareri, te mai alegi si cu clienti! Asta bineinteles daca stii sa si socializezi un pic, sa te prezinti, sa legi o conversatie! Asa s-au ales cei de la Pink House cu mine! Si chiar sper si cred ca vom face treaba buna impreuna !

Cu ce ma mai amuz in ultima vreme...

Interzis celor sub 18 ani! (nu ca ar fi cazul)

- Cu "Bombonica care te binedispune" - de aici! M-a binedispus intradevar! :) Poate ca nu era asta ideea (sau da!) dar s-au ales cu un viral meserias...Macar asa a aflat lumea ca s-a rebranduit Silvana.

- Limba noastra-i o comoara - si wikipedia e de acord! Mai este cineva de parere ca romanul nu e creativ? Cel putin la combinari de cuvinte suntem cei mai tari!

- Tot pe principiul "limbajului liber" (si pentru ca in seara asta chiar nu am avut chef sa citesc ceva suuuper savant) am ras de m-am spart citind! Nu stiu cine e, dar mi-a placut la nebunie! Enjoy - with an open mind!

vineri, 19 septembrie 2008

Un Indikator al valorii unui site

Nu mai exista firma care sa nu aiba site! (in afara de a mea, dar si eu am ceva ceva acolo online :)) ) Afacerile online cresc si ca numar si ca valoare! Apar site-uri web pentru aproape orice produs, serviciu, eveniment, campanie etc.

Multi incearca (putini reusesc) sa faca bani dintr-un site web. Acum exista si un instrument de masurare a valorii si calitatii unui site. Indikator.ro este un proiect dezvoltat de Vitality Media si Underclick. Site-ul este deocamdata in format Beta.

Mi se pare un instrument extrem de interesant si de util, atat pentru utilizatori cat si pentru publisheri si regii de publicitate. Cred ca va pune ordine in online din punct de vedere al valorii siteurilor. (Mi-am inscris si eu blogul si site-urile si chiar sunt curioasa care este valoarea lor :) )

Mai multe detalii gasiti la Claudiu. El da mai multe informatii tehnice, si motive de utilizare a acestui Indikator!

joi, 18 septembrie 2008

Inca doua noutati de la PICANT

Am sesizat ca toamna este cea mai buna perioada in care oamenii prefera sa invete, sa se dezvolte. Nu stiu daca e o reminescenta din copilarie, cand in toamna incepeam scoala, sau sunt alte motive, cert este ca toamna activitatea de auto-dezvoltare este mai intensa.

Astfel am decis sa valorificam setea de cunoastere si sa lansam doua noi traininguri: Sales Pro (o reeditare a unui training mai vechi de vanzari - pentru ca asa ceva chiar ne lipsea din portofoliu) si 2BMarketing - un training de marketing B2B sustinut de Florina.

Iata despre ce e vorba in cele 2 traininguri:

Sales Pro

Trainingul Sales Pro este conceput pentru oamenii de vanzari care au nevoie sa isi organizeze cunostintele teoretice privind procesul de vanzare, sa isi perfectioneze tehnicile de abordare a clientilor, sa inteleaga si sa foloseasca limbajul nonverbal si tehnicile de comunicare asertiva. Pe scurt, pentru oricine vrea sa isi perfectioneze tehnicile de vanzare!

Tematica
Modul I: Componente esentiale ale ciclului vanzarii
1. Metode de neutralizare a unui potential client
2. Metode pentru a-ti inveseli un client
3. Principii de manipulare in negocieri
4. Comportament verbal
5. Tehnici de finalizare a tranzactiilor

Modul 2: Bazele Vanzarilor

1. Atributiile unui om de vanzari
2. Obiectivele departamentului vânzări
3. Ce trebuie sa cunoastem pentru a realiza vanzarea - Paşii vizitei
4. Tehnica intrebarii
5. Tehnici de obtinere a comenzii
6. Concluzii si tips-uri

2B Marketing

Este un curs special croit pentru forţele comerciale ale firmelor care vând consumatorilor organizaţionali. Astfel, prin învăţare experienţală, pe bază de simulări, vor putea ajunge să înţeleagă, să aprecieze şi să ia decizii corecte din punct de vedere marketing, în vederea asigurării poziţionării dorite şi susţinerii vânzărilor şi a cotei de piaţă.

Structura cursului:

1. Specificul marketingului B2B
1.1 Concepte fundamentale. Relaţia dezvoltarea afacerii - marketing – vânzări – comunicare.
1.2 Cadrul general: strategia companiei – strategia de împingere spre piaţă a produselor potrivite către clienţii potriviţi, prin canalele potrivite.
1.3 Segmentarea în mediul organizaţional.
1.4 Mixul de marketing
2. Dezvoltarea strategiei de marketing B2B
2.1 Analiza concurenţei. Instrumente operaţionale de analiză (BCG, modelul lui Porter). Transpunerea analizei în strategii concurenţiale.
2.2 Analiza consumatorilor organizaţionali. Instrumente de cercetare, interne şi externe. Folosirea datelor.
2.3 Dezvoltarea şi evoluţia produselor: locul în portofoliu, alocarea resurselor, decizii strategice în contexte de schimbare.
2.4 Translatarea strategiei în planuri şi apoi în acţiune. Construcţia de proceduri.
2.5. Alinierea Marketingului, Vânzărilor şi a Canalelor în jurul planului de acţiune comercială. Bazele managementului proiectelor comerciale în mediul industrial.
3. Tactici de succes pentru atragerea clienţilor în mediul B2B
3.1 Instrumente de succes: managementul listei de contacte; marketing direct; marketing prin evenimente; web: site, SEO, promovare online; materiale de promovare – presa de specialitate; comunicare în sprijinul vânzărilor: broşurile, prezentările multimedia.
3.2 Folosirea informaţiilor din teren (vânzări).
3.3 Motivarea canalelor.
3.4 Sprijinirea mărcii ca instrument de încredere.
4. Eficienţa marketingului B2B
4.1 Instrumente de evaluare.
4.2 Monitorizare, analiză şi corecţii.


Prezentarea completa a trainingurilor o gasiti pe www.marketingforum.ro

Va astptam si asteptam si noi sugestii pe care le putem dezvolta in continuare!

vineri, 12 septembrie 2008

Mentorul in cariera - Cine nu are sa faca rost!

Dupa cateva evenimente petrecute saptamana asta si un pranz cu Claudiu ieri, mi-a revenit o idee in care cred de cand am pasit pe drumul carierei profesionale: cat de mult conteaza sa ai de la cine invata! Cat de mult se vede in dezvoltarea ulterioara a unei persoane daca a avut sau nu un "mentor" (de la cine invata)in viata profesionala...si nu numai.

Cand esti tanar si in zorii carierei este foarte important si util pentru tine ca proaspat aspirant la statutul de “profesionist” intr-un domeniu, sa ai un mentor. Un mentor care nu doar sa te invete sau sa te initieze in “tainele” domeniului in care vrei sa profesezi, ci sa iti confere o atitudine de business, o atitudine fata de afacere si relatiile de afaceri, sa te inspire, sa te motiveze sa iti depasesti limitele, sa fii mai mult decat crezi ca poti fi. Un mentor trebuie sa vrea sa te inspire, sa ii placa sa faca acest lucru, sa iti ofere know howul cu draga inima si din pasiune! Trebuie sa stie ca face acest lucru nu numai pentru tine sau pentru el…ci si strategic vorbind, pentru ca tu la randul tau sa ii poti invata pe altii si astfel sa contribuie la formarea unei forte de munca “calificate” si profesioniste. Un astfel de om intelege ca a forma oameni si a invata oameni este un beneficiu al tuturor si cedarea de know how este normala si nu considerata un furt. Sunt acei oameni care isi trateaza “ucenicii” (indiferent daca sunt sau nu in subordonarea sa) ca egali, ca oameni rationali si inteligenti, capabili sa gandeasca singuri – si mai mult impulsioneaza acest lucru. Ajuta fara sa judece, stimuleaza gandirea fara a fi sarcastic, da indicii clare si comunica bine!
Un mentor identifica si valorifica atuurile persoanei cu care lucreaza; in acelasi timp impulsioneaza autodezvoltarea si “reducerea” punctelor slabe.

Cred ca asta este trasatura care il defineste: pasiunea pentru ceea ce face – si face bine!

Este un avantaj substantial sa ai de la cine sa inveti, sa te poti forma alaturi de un profesionist in domeniu, sa te faca sa iti placa domeniul in care vrei sa faci cariera, sa iti arate atat partile frumoase cat si cele “intunecate” in asa fel incat sa iti inspire pasiunea pentru domeniul respectiv.

Din punctul meu de vedere rolul unui mentor este sa iti “creioneze” o traiectorie in business, sa te ajute sa te autocunosti si sa iti dai seama ce vrei si ce poti “sa ajungi cand vei fi mare”. Fericiti cei care au avut parte de asa ceva! Mentorii adevarati sunt foarte rari. Eu personal in viata mea am intalnit foarte putine persoane de acest gen. Iar pe cei pe care i-am intalnit incerc sa ii pastrez langa mine!

joi, 11 septembrie 2008

Bun nu este echivalent cu mediocru!

Evident am ca sursa de inspiratie meciul lamentabil Romania – Feroe. Inicial un am vrut sa ma leg (iar!) de acest subiect insa o discutie intre colegi mi-a dat de gandit.

Fata de meciul Franta –Serbia, meciul nationalei noastre a prezentat interesul unei “miute” pe maidan. Nimic special, nimic spectaculos (poate doar actiunea adversarilor din ultimele minute de prelungire – se pare ca astrele iar erau cat pe ce sa se intoarca cu spatele la noi iar...s-or fi impiedicat intre timp si n-au mai apucat!).

Din declaratia lui Piturca reiese cum ca “a fost un meci frumos”...unde? N-am mai vazut un meci frumos al nationalei...cred ca de la meciul cu Italia de la Euro (cu toata ratarea lui Mutu)..si ala a fost asaaa... cu indulgenta! Poate declaratiile astea ar trebui sa le faca la vestiare, ca incurajare! Noi nu le mai credem! M-am uitat aseara la meci din greseala...si ma gandeam ca imi e dor de momentele in care ne adunam gasca mare, cu entuziasm si nerabdare sa vedem un meci frumos...acum suntem toti dezamagiti si lasam meciul sa ruleze pe fundal in timp ce desfasuram alte activitati! Ne-am cam pierdut increderea...si eu personal ridic din sprancene e fiecare data cand zice cineva “lasa mah ca noi suntem mai buni ca ei!” Zau!? Cum iti dai seama!? Dupa ce? In mod normal se apreciaza dupa rezultate....care rezultate? Corect! Ne-am calificat la Euro dupa nu stiu cati ani...10? daca nu ma insel...Este inr-adevar o reusita nu contest! Dar mai departe??? Unde e spectacolul? Unde e determinarea? Unde e placerea de a juca? Asta vreau sa vad! De ce la sarbi, turci, francezi etc se poate?

Cineva spunea zilele trecute ca “Generatia de Aur” a fotbalului a obtinut rezultatele pe care le-a obtinut pentru ca aveau timp sa se antreneze si nu isi petreceau timpul pe net, bloguri, baruri etc. O fi un sambure de adevar si in asta. Eu zic ca ne lipseste un conducator de joc. Cineva care sa inchege echipa, sa le dea forta si unitate!

Si cu toate astea “am obtinut o victorie”... Din punctul meu de vedere sunt dezamagita...a fost o victorie chinuita...Dar buna pentru “psihicul” echipei spune lumea. Judecand dupa aceste declaratii am senzatia ca avem o echipa de labili psihic. Vai! Am luat un gol in primele 15 minute am clacat psihic! Pana cand scuzele astea? Pana cand o sa dam vina pe vant, soare, lumina, ploaie, divinitate, zei, astre, ghinion, ziua de 13 etc? Pana cand o sa clacam psihic si timp de 80 de minute (mai mult sau mai putin depinde de meci) o sa vedem un joc de papusi de carpa cu picioarele legate? De ce nu se poate sa fie o atitudine de gen “ am luat un gol! Nu-i nimic! Mai avem atata sa le aratam ca suntem mai buni ca ei, sa le aratam ca ne place ce facem, ca jucam pentru tara si moralul ei, pentru romani, pentru toti cei care au incredere in noi de fiecare data !” ...si nu doar pentru bani! Pana la urma increderea unui popor in el insusi este determinata si de rezultatele sportive (printre altele), iar fotbalul pentru noi a ajuns un simbol national. Sportul reprezinta unul dintre cei mai buni ambasadori in lume si promotor al imaginii si respectului de sine al unei natiuni.

Nu neg nici faptul ca este o munca grea...dificila! Dar oare in “softskills-urile” unui fotbalist nu intra si “determinare”, “putere de lupta”?

Ma gandeam ca mi-e groaza de meciul cu Serbia...un coleg a spus ca suntem mai buni...Oare? Astept cu mare placere sa fiu contrazisa de realitate!