Rock me...

Ii povesteam unui prieten zilele trecute ca mi-e dor de baladele rock pe care le ascultam cand eram mica (se pare ca am cazut un pic in butoiul cu nostalgie). Azi gasesc pe un blog pe care il mai rasfoiesc din cand in cand o "inscriptie" despre "prima intalnire cu rockul".

M-am indragostit de postul asta! Melodiile sunt absolut superbe! Atat cele afisate, pe care va invit si va recomand sa le ascultati, cat si cele "bolduite" de autor. Mie personal imi trezesc o multime de amintiri placute...Ce vremuri si ce bine era cand eram mici si inocenti si descopeream lumea!

Este o fraza acolo care mi s-a parut geniala: "Pe atunci, cu becul stins, and aveam noroc, intrebam fetele, mai mult sau mai putin, verisoare, daca vor sa danseze si ne apropiam stangaci unii de altii intr-o dulce melodie nebuna. Senzatii ce nu se vor mai intoarce dar a caror intensitate depaseste cu mult partidele de sex ocazionale fie ele si din locuri publice si sub influenta berilor." Intr-adevar senzatii si emotii de care imi aduc aminte si pe care nu cred ca le-am mai trait de atunci.

Enjoy the (rock) music!

Those were the days my friend...

Am fost certata ca am promis un post si nu am mai apucat sa-l pun pe blog! Momentele despre care vorbesc s-au petrecut lunea trecuta - 15 Decembrie. Este foarte probabil ca intensitatea a ceea ce scriu sa nu mai fie aceeasi. Ideea insa ramane: m-am simtit extraordinar si mi-am adus aminte de vremurile bune cand eram o gasca - o familie si stiam ca lunea ne gaseam unii pe altii acolo!

A doua zi, mergand ateva ore bune prin trafic, eu si gandurile mele, inca aflate sub impactul acelei seri de luni din Expirat, am auzit o melodie la GoldFm care mi-a trezit un straniu sentiment de melancolie...Those were the days - Mary Hopkins. O melodie veche dar foarte frumoasa. Si foarte in tema cu ce am simtit luni, la seara folk din Expirat, care a beneficiat de participarea extraordinara a lui Supa (care apare extraordinar de rar, din pacate).

Once upon a time there was a tavern spune cantecul...da, Expirat se cheama. Si intr-adevar era Expiratul serilor de luni. Nu mai trebuia sa ne dam intalnire...stiam ca cineva va fi acolo. Pentru mine folk inseamna Expirat! Si, poate, si Iron City daca nu ar fi atat de fum... Restul sunt doar slabe copii...

Intr-adevar stateam cu orele si radeam, si vorbeam si ne faceam planuri mai mult sau mai putin realizabile. Dansam si ne simteam extraordinar. Unii cu apa plata, unii cu ceva mai mlte pahare, cu ceva mai multe grade. Acolo mi-am petrecut una din cele mai frumoase aniversari.

Ma bucur ca este in continuare Costica si se ocupa de serile folk si pune suflet si incearca sa recreeze atmosfera si sa mentina vie o traditie si o atmosfera atat de frumoase. Convingerea mea insa ramane...daca nu e Supa...:(

Poate ca e asa si pentru ca melodiile nu sunt noi ci sunt cunoscute (foarte)...dar sunt foarte frumoase. Si bag mana in foc ca sunt pe sufletul fiecarui om care intra lunea seara in Expirat (macar o melodie). Poate ca mai sunt si oamenii care fac show-ul...Dar sa canti 4 - 6 ore fara sa te repeti, cu prietenii (si cu necunoscuti) alaturi, care canta din toti plamanii, e o performanta...Parerea mea!

Pana una alta va las in compania melodiei