Prima impresie...

De mult vroiam sa scriu despre un anumit subiect cu care m-am confruntat si eu si cunoscuti ai mei. O discutie avuta cu un prieten al meu dupa-amiaza trecuta mi-a readus in atentie acest subiect si mi-am dat seama ca ceea ce mi s-a intamplat mie acum 6 – 7 luni nu a fost un caz trecator si nici nu s-a schimbat ceva intre timp.
Ei bine, este vorba despre interviurile de angjare! In general toata lumea se preocupe despre cum ar trebui sa se prezinte un candidat la aceste interviuri: inainte de intrviu – la telefon sa fie poiliticos si amabil, la interviu sa fie punctual, sa fie imbracat decent, adecvat, sa vorbeasca frumos, clar, sa vina cu argumente, sa zambeasca, sa fie relaxat, etc.
Din pacate, organizatiile nu trec si ele prin astfel de “pregatiri”. Si daca inainte, cand erau mai multi candidati si mai “avizi” dupa un loc de munca, organizatia isi permitea sa aleaga pentru ca avea de unde...acum sitauatia s-a cam schimbat! Candidatul isi alege organizatia – dupa multe criterii, printre primele ar fi modul “cum se prezinta la interviu”. Tragi-comic este facptul ca se prezinta intr-un mod undeva intre “de rasul lumii” si “jalnic”. Mai ales cand e vorba de la companii de la care ai si anumite pretentii. De fapt...cred ca in momentul in care un candidat se duce la un interviu este cam la fel cu prima intalnire: spera sa fie “the one”! Fie ca a aplicat singur, fie ca a fost “vanat” cred ca in mintea tuturor celor care se duc la interviu trece gandul “poate o fi ceva mai bun”. In cazurile nereusite la care ma refer eu azi, de cele mai multe ori prima impresie te cam lamureste despre ce e vorba....dar pentru ca esti om serios nu mai poti da inapoi acum cand ai ajuns la poarta! Te agati totusi de sentimentul pozitiv cu care ai venit: sa nu ne lasam pacaliti de aparente! Totusi, in momentul in care intrii in biroul ales la noroc (dupa putin timp de plimbat prin cladire caci nu este nimic sa-ti indice care este biroul cu pricina) te intampina un grup de “viitoare colege” cu o mina acra si vadit deranjata de aparitia ta...te invita sa iei loc langa alti candidati care asteapta (!) toti programati evident la aceeasi ora. Dupa 45 de minute in care singura distractie este conversatia celor din birou (traiasca open space-ul), conversatie care fara cea mai mica jena sa refera inclusiv la procesul de recrutare (“Auzi mah! Azi cati are? Pai astia care sunt aici...ieri au fost mai multi!” etc) iti reprimi imboldul de a pleca macar pentru ca sentimentul bun cu care ai ajuns aici s-a transformat intr-o curiozitate bolnava de a vedea cat poate dura circul si ce ar avea sa-ti ofere astfel incat macar sa te gandesti ca ai putea trece cu vederea ceea ce s-a intamplat pana ai ajuns sa ai interviul cu the big boss. Ei bine...ajungi si acolo! Intrii cu o mina detasata, saluti, dai sa strangi mana....suna mobilul! Nu al tau, ca esti om serios si vorba aceea, ai avut suficient timp sa-l inchizi cat ai asteptat. Al lui! Surprinzator nu e ca raspunde, ci ca vorbeste...mult! Cu tine acolo! In sfarsit convorbirea se incheie...”Seful” nu se prezinta! Desi tu i-ai dat o carte de vizita ca asa se face la o intalnire de afacaeri pana la urma, si asa ai invatat de la oamenii de la marketing ca e cel mai ieftin mod de promovare...Urmeaza interviul. Intrebari banale...aici nimic de obiectat. Urmeaza tiparele clasice ale unui interviu si se incheie apoteotic su “te sunam noi” si mana ta ramasa undeva in aer asteptand sa fie stransa ca la orice sfarsit de intalnire de afaceri! Oau! Inca o experienta de viata!
O fi atat de greu sa iti dai un minim de interes vis a vis de companie...daca intr-adevar se doreste angajarea celor mai buni oameni? Sau..macar buni! Mie nu mi se pare. Sunt anumite chestii care tin de “common sense” in afaceri. In primul rand, daca suni un candidat care nu a aplicat singur, ci l-ai gasit in baza de date – nu il suna sambata dupa ora 2, sau duminica…sau in timpul saptamanii dupa ora 8. Ok, probabil ca nu doarme, dar nici nu va ramane cu o senzatie placuta referitoare la “programul flexibil” din companie, eficienta angajatilor sau disperarea in gasirea unui candidat. In al doilea rand, daca sediul – din varii motive - nu iti permite sustinerea unui interviu decent, poti sa inviti candidatul la o cafenea. Se practica, e ok, e mai lejer si de ce nu ....mai productiv! Un lucru extrem de banal...pune-ti firma pe usa! Daca sediul este intr-un bloc – ceea ce probabil nu iti ofera prea multe posibilitati de branding - macar numele companiei sa apara pe usa apartamentului si neaparat la interfon! (mai ales daca este vorba de o companie de recrutare). Este ca si cum nu ti-ai sti propriul nume de botez! In al treilea rand, indicatiile cum se ajunge, persoana de contact si un numar de telefon. Sunt vitale! Nu mizati pe faptul ca un candidat ar trebui sa intrebe...poate e emotionat! Intampinarea candidatului este un alt lucru foarte important. Nu uitati ca unul dintre candidatii care tocmai a intrat pe usa este foarte posibil sa fie un viitor coleg! Tratati-l ca atare...pe fiecare in parte. Respectati programarea la interviu! Sau macar, daca din motive obiective s-a intarziat, nu lasati doi candidati pentru acelasi post sa stea in aceeasi “sala de asteptare” ..se creeaza o tensiune si o situatie destul de penibila. In momentul in care se termina interviul nu spuneti ca veti suna persoana si apoi sa nu o sunati! Este o chestie banala dar importanta! Pentru ambele parti!
Suntem in situatia in care companiile trebuie sa se “vanda” pe ele insele in fata candidatilor...care au ajuns sa fie din ce in ce mai pretentiosi. Deci fiecare detaliu conteaza! Si cum noi romanii suntem prin definitie un popor de “carcotasi” este mult mai usor sa vezi partile negative decat pe cele pozitive! Insa in cazul unor companii (indiferent de marime) cand vorbim de prezentarea in fata unui candidat, prezenta partilor negative nu are nici o scuza!