Cele mai reusite traininguri Picante!

Am avut saptamana trecuta editia a 6-a a trainingului Start Promo. Este cel mai "in varsta" training de la PICANT, copilul cel mai mare - ca sa zic asa! A fost cel mai reusit training de cand am inceput. Am avut participanti interesanti, nivelul a fost ridicat si a iesit totul mult peste asteptarile mele. Am reusit sa imbunatatim acest training de la o editie la alta! Participantii au fost din domenii variate si am avut parte si de interactivitate si de discutii interesante! Cred si sper ca au gasit mai mult decat informatie la acest training si astfel am reusit sa ne tinem de promisiunea noului slogan: More than knowledge!
Un alt training care a depasit asteptarile a fost Insider - Trainingul de Marketing Intern. Atmosfera a fost deosebit de placuta si pentru prima oara am vazut oameni interesati de subiect 100%. Oameni care au venit din proprie initiativa si nu trimisi de cineva. Interesul pentru subiect a fost la cote maxime. Mai mult decat atat mi-a placut ca au fost oameni de marketing si oameni de HR in aceeasi incapere si au vorbit aceeasi limba. Intotdeauna mi-am dorit sa se intample ceva de genul asta: sa ajunga sa se inteleaga reciproc. Si asa s-a intamplat datorita Florinei Pinzaru, care este un trainer exceptional. Pentru prima oara am avut senzatia ca in aceste companii ale caror reprezentanti au fost in auditoriu se va schimba ceva din motivatia oamenilor. In sfarsit s-a inteles ca nu trebuie sa fii marketer ca sa pricepi principiile si beneficiile brandingului de companie. De asemenea, nu trebuie sa fii doctor in psihologie ca sa intelegi ca motivatia oamenilor este un factor important pentru bunul mers al companiei si ca marketingul poate influenta asta.
Sper in cat mai multe editii ale Insider - si sper ca vom reusi sa schimbam cate ceva din conceptiile vis a vis de Markting si HR. Sper sa fie cat mai multi oameni ca cei din prima editie! Oameni care sa fie intr-adevar interesati, dedicati si implicati...oameni cu care sa iti fie drag sa lucrezi!
La mai mare!

Alice in tara minunilor...

Cea mai buna lectie de "management prin obiective"! De asta e bine sa mai citim si povesti!

Alice a ajuns la o rascruce de drumuri. Nedumerita, o intreaba pe pisica de Cheshire care ii tinea companie:
- Pe care drum sa merg?
Pisica: - Pai unde vrei sa ajungi?
Alice: - Nu stiu!
Pisica: - In cazul asta orice drum e bun!

Eu sunt Alice!

Fair P(l)ay...

Ma alatur si eu curentului de comentatori acerbi ai meciului de aseara -Steaua Rapid. In momentul incidentelor care au dus la suspendarea meciului (despre care nu mai comentez)unul din comentatori a zis: "...o sa curga multa cerneala". E adevarat! Ma bucur ca s-a intamplat ce s-a intamplat aseara! Ma bucur ca au fost niste oameni - nu mai conteaza carei tabere de suporteri apartineau - care au dat dovada de anti-faiplay, violenta etc. Altfel, ia ganditi-va! Azi, vineri 21 martie ar fi fost o zi banala! Cum ne mai victimizam noi ca popor neanderthalian, needucat si prost-crescut? Acest popor de oameni ai cavernelor, care nu stiu sa aprecieze frumusetea unui sport de-a dreptul regal asa cum e fotbalul! Cum ne mai puneam noi fantezia la incercare construind si demontand diverse scenarii referitoare la cine a dat cu bricheta in arbitru, sau cu banii in public ca sa arunce cu bricheta in arbitru fix la momentul 73:56! Deja teoria conspiratiei atinge cote abominabile - eu zic ca au fost totusi extraterestrii...sau rusii! Cum mai stateam noi cu ochii holbati in TV pana la ora 2 noaptea sa ascultam comentarii care mai de care mai coerente si mai spontane? Cum ne mai puneam noi la incercare capacitatile oratorice si spiritul combativ latin...decat in talkshowuri interminabile? Deci! Tot raul spre bine! Acum vom avea de ce sa facem bancuri, vom avea un sfarsit de saptamana plin de discutii si dezbateri, avem ce citi in ziare, net, bloguri si orice alta forma de exprimare a creativitatii!

Te salut generatie in blugi...

Si geci de motor, si bocanci, si plete...
Totul a inceput de la un mic detour pe care l-am facut aseara in drumul spre casa...prin Iron City. Iron City este un bar nou, sau relativ nou, pe la Universitate. Daca te iei dupa modul um se ajunge sau dupa intrare nu ai senzatia ca ar fi un loc in care ai fi in siguranta sa te afli. Mai ales daca observi (si nu ai cum sa nu observi) motoarele de la intrare. Ei bine, odata ce treci de poarta de fier (normal de altfel), intr-o seara de miercuri, patrunzi in lumea fascinanta a folk-ului. Folk cantat de tineri. Tineri care stiu sa se distreze si sa se simta bine unii cu altii. Pentru ca am sesizat ca este imposibil sa ajung acolo si sa nu intalnesc cel putin o persoana cunoscuta...si pusa pe distractie. Si asta ma face sa ma simt extraordinar oricat de obosita m-as simti. Fie ca este seara folk din Expirat, fie ca este in Iron...de fiecare data imi propun sa nu stau mult si cu toate astea nu ajung inainte de 2 acasa.
In seara cu pricina - ieri adica, atmosfera a fost si mai placuta, fierbinte as putea spune, pentru ca a fost ziua tinarului maestru in manuirea si atingerea coardelor de chitara, Dragos Boeru, una din cele mai frumoase si calde voci pe care eu la stiu. Imi reinnoiesc urarea de "La Multi Ani!" de aseara si pe acesta cale. Este un om extraordinar si cred ca a avut aseara parte de o seara extraordinara...cel putin pana la 1 30 cand am plecat eu. Si ziua lui de abia a inceput. Pe langa multimea de oameni veseli si pusi pe "caterinca" si distractie a fost su muzica...asa cum sta bine oricarei seri folk. S-au perindat pe scena, pe langa actorul principal, Costica, Tivodar, Martzu, un reprezentant al Tzapinarilor si unul (al) "Fara zahar" dar cu mult talent - au tinut isonul bine si micofonul incins Johnny, Body si ocazional, eminenta sa Shobo. Pe langa aceasta galerie si desfasurare de voci si prezente masculine, a mai incins scena un tanar poet&cantaret extrem de talentat si spontan - al carui nume imi scapa spre rusinea mea dar promit ca revin cu un later edit - care a improvizat niste melodii si momente intr-un mod delicios. Am ras cu lacrimi! Este absolut genial!
A fost frumos! S-a cantat, s-a ras! A fost o atmosfera pe care de mult nu am mai trait-o. Imi pare rau totusi ca nu a fost chiar completa gasca - si cine a lipsit se stie si sper sa ia masuri!
La multi ani Dragos! La mai mare si mai mult folk in Iron!
Pe langa numele simpaticului "show-man" voi reveni si cu niste poze!
Vorba cantecului ce a fost cantat din toti plamanii exstenti in club: "In seara asta vreau sa beau, sa uit de orice nevoi, sa sparg paharul si sa spun: sunt acum, aici cu voi!"

Later edit: Cateva poze

Zombie Profesionali

Fara prea mult preambul, in mod retoric, voi ridica la fileu intrebarea care nu imi da pace in ultimul timp. “Unde e pasiunea si sufletul pe care ar trebui sa le punem in ceea ce facem?” Indiferent ca este vorba de cariera, de partea educationala sau profesionala sau de planul personal.
Ma uit dimineata la oamenii din jurul meu si majoritatea par a fi niste entitati fara suflet si vlaga, roboti setati sa isi scurga pasii (sau rotile dupa caz) in aceeasi ordine zilnica, respectand un acelasi tipar, atat de bine intiparit incat nici nu isi mai dau seama ca de fapt nu este al lor. Unde e suflul personal pe care il adaugam actiunilor noastre? Unde e implicarea cu trup si suflet in proiectele pe care le demaram si implementam? Unde e credinta in ceea ce facem si in fortele proprii? Unde pe parcursul vietii cineva ne taie alimentarea cu “pasiune”?
Ma gandesc la profesori – unde sunt acei Dascali, in adevaratul sens al cuvantului, ajunsi in acea postura din dragostea de a invata si forma caractere? (Ma refer aici la profesorii de scoala generala si invatatori - a caror influenta intr-adevar conteaza in viitorul unei persoane). Unde e daruirea cu care isi transmit cunostintele si experienta – stiind ca astfel vor contribui la formarea unor oameni de care mai apoi va depinde viitorul tarii? Unde este pasiunea si responsabilitatea pentru formarea unor oameni cu adevarat valorosi? Cati dintre actualii profesori inteleg ca viitorul depinde de oamenii care il vor forma?

Din aceeasi categorie ma intreb unde sunt doctorii care isi fac meseria din pasiune si din dorinta de a face ceva in mod real pentru semenii lor? Sunt de acord ca multi dintre tinerii viitori doctori intra idealisti pe poarta facultatii...dar ce se intampla pe parcurs? Unde dispare daruirea si implicarea...de ajung sa fie reci, distanti si neinteresati (decat dupa un mic stimulent pecuniar). Nu vreau sa generalizez...Nu sunt toti asa pentru ca am cunoscut la randul meu niste medici extraordinari...dar pe de alta parte si niste persoane care nu fac deloc cinste meseriei pe care si-au ales-o. Iar apogeul este reprezentat de asistente. Care sunt, in 80% din cazuri, ilustrarea perfecta a indiferentei si “acrelii”.
Cati dintre studenti se implica personal in proiectele pe care le au de facut? Ca doar vorba aia “traim in era copy/paste”.

Cati dintre cei angajati in companii si firme mai mari sau mai mici, pun intr-adevar suflet in activitile pe care le au de indeplinit, timp de mai mult de o saptamana dupa cresterea de salariu de 1 milion? Si daca sunt...cine si de ce le “da la cap”? Cati isi mai asuma responsabilitatea actiunilor, si inteleg ca isi asuma aceasta responsabilitate, din pur “bun simt” de business? Cati sunt cei care nu “isi baga picioarele” chiar daca fac ceea ce le place? Unde este implicarea propriu-zisa in activitatile curente?

Si atunci ne gandim ca ramane implicarea si pasiunea doar pentru actiunile din timpul liber! Oare???

Mai avem nevoie si de ...minte!

In ultima vreme aud, vad si citesc despre tot mai multa lume ingrijorata de soarta mandrei noastre capitale! Proiecte de educatie, de mediu, respect pentru viitor etc. Toate bune si frumoase! Jos palaria pentru cei care au asemenea initiative, binevenite de altfel. In sfarsit s-au mai trezit si pe la noi oameni (sau interese!) care s-au prins ca atatea santiere si constructii ne umplu plamanii de praf, care au realizat ca betonarea Bucurestiului are si efecte daunatoare. Vorba cantecului: "mai avem nevoie si de iarba" - mai ales ca vine vara si se umplu iar terasele! Nu cred ca sunt multi cei care prefera in loc de sare in mancare un pumn de praf!
Interesele ca interesele...companiile se implica, primariile si diverse asociatii dau si ele o mana de ajutor, pentru imagine (deh! an electoral)si notorietate.
Acum lansez eu o provocare! Ce facem cu acel model de cetatean cu inteligenta cat bobul de mazare care are senzatia ca oriunde in jurul sau este un cos de gunoi??? Cum facem sa invatam specia neevoluata, ramasa la stadiul de euglena (nu ca as vrea sa jignesc sarmanul organism) care dupa ce consuma cu nesat bauturi datatoare de aripi (care conform etichetei revitalizeaza trupul si spiritul...pacat ca nu si neuronul)le arunca cu nonsalanta pe geamul autoturismului estimat in sume cu multe zerouri? Unde o fi dificultatea in a pastra deseul respectiv pana la apropierea unui cos de gunoi? Intotdeauna m-am gandit um poate vidul din capul acestor oameni sa ii impinga sa arunce servetele, cutii, sticle si altele in mijlocul drumului...in mijlocul orasului chiar! Cum sa mai avem pretentii sa educam oamenii in spiritul reciclarii si al grijii fata de mediu? Cum am putea sa invatam aceste specimene ca ar trebui sa ajungem si noi la nivelul tarilor civilizate...unde cutiile de aluminiu, sticlele si hartiile se arunca separat - si in mod sigur nu pe strada!
Vine primavara, da coltul ierbii si in bunul stil mioritic aerul se umple de miresme de gratar, mititei si alte preparate care pot fi perpelite si stropite cu bere. Sa ne intelegem...nu contest obiceiul la care ader de cate ori am ocazia! Contest ceea ce ramane in urma! De ce aceleasi specii neevoluate de primate nu sunt in stare sa isi adune peturile de bere, farfuriile de plastic si alte urme ale civilizatiei moderne? De ce in unica circumvolutiune prezenta pe creierul lor (si aia pe cale de disparitie) nu incape conceptul de a-ti strange gunoiul?
In rarele momente cand ma mai bucur de fascinantul peisaj montan autohton, bucuria si mandria de a ma fi nascut pe aceste plaiuri este umbrita de faptul ca prin paduri mai umbla si niste neaveniti care se simt datori sa isi marcheze traseul cu deseuri. Si cu greu imi infrang impulsul (care ma incearca si in mediul citadin) de a nu-i forta pe acesti "oameni" sa inghita ceea ce se simt indreptatiti sa arunce in natura.
Deci! Cum facem sa explicam acestor protozoare ca mediul in care traiesc nu este un cos de gunoi desi este populat de cateva animale specifice acestui mediu. Nu cred ca putem avea pretentii sa inteleaga ce inseamna gandire pe termen lung...sa inteleaga ca, daca nu fac un efort supraomenesc se poate ca progeniturile lor sa traasca printe munti de gunoaie.
Pe langa plantarea de copaci, iarba, flori si asa mai departe cred ca ar trebui sa incepem cu educarea oamenilor. Si ce ar fi ca fiecare din noi sa dam un exemplu!?

Culmea...

Azi voi scrie despre culmea imbecilitatii, inutilitatii si muncii in zadar in Bucuresti. In cartierul in care locuiesc (Dr Taberei) exista o strada, mare si circulata, intitulata acum "1 Mai" dar mai cunoscuta ca si "fosta Compozitorilor". Pe aceasta strada, in toamna, au inceput oamenii responsabili cu asfaltarea si bordurarea strazilor sa reconditioneze carosabilul. Foarte frumos...nu zic nimic de faptul ca nu era nevoie. Traim in era bordurilor si nu vad de ce aceasta strada ar fi scapat de blestem! Evident ca oamenii care isi parcau masinile pe strada au fost redirectionati. Inutil sa spun ca s-a creat un haos total pe o strada ingusta si circulata pe care oricum era haos. A venit iarna...lucrarile au stagnat. Macar au apucat sa puna bordurile si oamenii si-au reluat locurile de parcare pentru ca traficul sa-si reia pseudo-fluditatea. Daaaar...cum primavara vine cu nevoia de innoire...ce s-a gandit cineva (nu stiu cine dar oricum sunt convinsa ca este pentru un motiv foarte bun)? Sa faca un sant pe trotuar, un sant care evident sa intre si pe carosabil, implicit sa scoata noile si sclipitoarele borduri. Or fi ele inutile...dar daca tot le-au pus...Evident iar lipsa de locuri de parcare, iar haos, iar nervi! Imi inchipui ce o fi la gura locatarilor din zona! Si apoi...o luam de la capat! Alte borduri...alta distractie.
Iar amuzant este amenajarea spatiului verde de pe mijlocul strazii...Ce si-o zice primarul asta al nostru de l-a apucat harnicia acum? Cred ca ne subestimeaza inteligenta...si pe langa faptul ca eu personal nu sunt multumita de "prestatia" lui, ma mai simt si jignita si luata peste picior de atitudinea lui.
Mai incercam si altceva...alte borduri!